„Mafia legumelor” a mai primit o lovitură


transport-legume
• un bărbat din Tomşani a fost depistat cu trei tone de marfă pentru care nu deţinea documente
În data de 2 octombrie, în jurul orei 18.00, poliţiştii au oprit o autoutilitară pentru un control de rutină, pe raza municipiului Drăgăşani. Aceasta era condusă de către un bărbat din comuna Tomşani, care transporta mai multe sortimente de legume. După controlul de rigoare efectuat de oamenii legii, s-a constat că şoferul nu deţinea niciun document din care să rezulte provenienţa legumelor. S-a trecut la cântărirea acestora, stabilindu-se că bărbatul transporta 3.122 kilograme de legume, din diverse sortimente, precum ardei, conopidă, sfeclă roşie, castraveţi şi roşii. Pentru această faptă, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, iar întreaga cantitate de marfă a fost confiscată în vederea valorificării.

După ce două maşini s-au ciocnit în cartierul Goranu,
O minoră a ajuns la spital!
Zilele trecute, un bărbat de 39 ani, cu domiciliul în comuna Frânceşti, a condus un autoturism pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. La un moment dat, la intersecţia dintre străzile Lespezi şi Straubing, acesta nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, ce era condus de către un râmnicean în vârstă de 40 ani. În urma manevrei greşite executate de către şoferul din Frânceşti, cele două maşini au intrat în coliziune. După producerea accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei minore în vârstă de 16 ani, care se afla în primul autovehicul, în calitate de pasager. Ulterior, după ce a fost transportată de urgenţă la spital, minora a fost diagnosticată cu TCC acut minor, contuzie coapsă şi hemitorace. Cei doi conducători auto au fost verificaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Celor doi le-au fost recoltate şi mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.