Localnicii din Păușești-Măglași au îmbrăcat straie de sărbătoare


• 29 iunie: ziua comunei, sărbătoarea teiului și Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Săptămâna a demarat cu petrecere și voie bună în localitatea păstorită de edilul Alexandru Dediu. Au fost marcate: ziua comunei, tradiționala sărbătoare a teiului și sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Pe scena amplasată în curtea Căminului Cultural, primarul Dediu a avut ca oaspeți pe prefectul județului, Dumitru Nicu Cornoiu, președintele CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat, primarii: Viorel Radi – Bunești și Sorin Vasilache – Băile Olănești, consilieri locali și județeni și nelipsiții parlamentari. Dediu a ținut să le ureze un sincer La mulți ani tuturor participanților, celor prezenți la eveniment, precizând că va păstra tradiția sărbătoririi zilei comunei. Șefii județului au ținut să menționeze că Păușești-Măglași, de la an la an, face tot mai mică diferența dintre sat și oraș. Menționăm că, pe 29 iunie, a avut loc cea de-a VII-a ediție a Sărbătorii teiului. Au participat și reprezentanții filialei vâlcene a Crucii roșii, prieteni ai edilului, ajutați, de fiecare dată, de către autoritățile din Păușești-Măglași. Au încântat publicul soliștii de muzică populară: Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Maria Buză, formațiile Haiducii și Rustic.