Libera circulație cu CERTIFICAT DIGITAL COVID ar putea fi adoptată tacit în Senat!


Miercuri, 22 septembrie 2021, Claudia Banu, senator liberal, ne-a transmis informații despre introducerea pe ordinea de zi a ședinței Senatului de vineri, 24 septembrie, a unui proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 68/2021. Această OUG este una care ar putea avea un impact major în desfășurarea activităților de zi cu zi ale românilor, cel puțin în perioada următoare, când se anticipează o creștere a infectărilor provocate de Coronavirus. Asta pentru că proiectul de lege la care a făcut referire Claudia Banu vizează „adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19”.
Din informațiile transmise de către reprezentanta vâlcenilor în Senatul României, proiectul de lege ar putea fi adoptat tacit în Camera Superioară a Parlamentului, termenul la care se împlinește această «adoptare tacită» fiind vineri, 24 septembrie 2021.