Legea pensionării anticipate, una dintre cele mai importante reușite din activitatea deputatului EUGEN NEAȚĂ


Aflat «în cărți» pentru obținerea unui nou mandat de deputat, social-democratul Eugen Neață a prezentat, la o televiziune locală, o sinteză a activității de parlamentar din ultimii patru ani. Așa după cum s-a putut observa și din materialele prezentate în presa locală și chiar națională, Eugen Neață s-a implicat pentru remedierea mai multor neajunsuri din legislația românească, dar și pentru îmbunătățirea condițiilor de trăi a cetățenilor obișnuiți și, mai ales, a celor cu venituri mici sau fără venituri. În acest sens, una dintre marile reușite ale primului mandat de deputat pentru Eugen Neață este reprezentată de legea pensionării anticipate, o lege care a ajutat deja mulți români (inclusiv vâlceni) să aibă un venit sigur în fiecare lună.
„Au fost patru ani în care m-am zbătut în Parlamentul României pentru locuitorii județului Vâlcea, pentru foștii mei colegi din Ministerul Afacerilor Interne, pentru tineri și pentru bătrâni, pentru angajați și pentru antreprenori, pentru mediul în care trăim și pentru respectul tuturor față de proprietatea privată. Am rememorat în fața camerei de luat vederi vizitele comisiilor parlamentare organizate de mine în premieră pe teritoriul județului nostru și mecanismul folosit pentru a depune și pentru a obține votul pentru amendamente și legi. Dintre toate, legea Eugen Neață, a pensionării anticipate fără penalități, a ocupat un loc central. Sunt foarte mândru să arăt oricui dorește munca de documentare pe care o fac pentru a iniția legi. Datorită acesteia știu multe lucruri despre protecția socială și despre protecția mediului, atât în România, cât și în Uniunea Europeană, despre piscicultură și despre turism, despre fiscalitate și despre drepturile civile ale noastre, ale tuturor”, a declarat Eugen Neață în cadrul unei emisiuni locale.

Posting....