LEGEA CARE VA REDUCE DEPENDENȚA ROMÂNIEI de gazele rusești a fost votată


Săptămâna trecută, senatorii au dezbătut și aprobat un proiect de lege foarte important în contextul actual al creșterii prețurilor la petrol și gaze naturale. A fost vorba despre proiectul care asigură reducerea dependenței României față de gazele rusești și care, totodată, ar trebui să conducă și la o reducere a prețurilor pe care consumatorii români le plătesc pentru gazele consumate. În urma dezbaterilor, așa numita «Lege offshore» a fost votată.
Mai multe detalii referitoare la acest subiect de mare actualitatea ne-au fost oferite de către Claudia Mihaela Banu, senator liberal de Vâlcea.
„Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore a fost votată la Senat. Asigurarea securității energetice este obiectivul esențial al politicii energetice a României, în acord cu cel exprimat și la nivel european. Astfel, unul dintre obiectivele asumate prin Programul de Guvernare este demararea proiectelor strategice de dezvoltare și exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră pentru creșterea securității energetice, reducerea dependenței de gaze de import și asigurarea tranziției către surse de energie curate. Legea, în ansamblul ei, este un semnal bun pentru investitori, întrucât asigură stabilitate şi predictibilitate cadrului legislativ, pentru că regimul de redevenţă este stabilit pentru toată perioada acordului petrolier. Fondurile provenite din impozitul pentru venitul suplimentar vor merge către extinderea reţelelor de gaz şi pentru proiecte prioritare care vor fi aprobate de Guvern”, a declarat reprezentanta județului Vâlcea în Senatul României.

Posting....