La Spitalul Vechi din Râmnicu Vâlcea s-au efectuat 227 de teste COVID


Potrivit Direcției de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județul Vâlcea, la data de 25 iunie, se prezintă astfel: 30 persoane în carantină instituționalizată, 1.483 persoane aflate în autoizolare la domiciliu și șapte persoane diagnosticate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 internate în prezent în unități spitalicești din județ. Totodată, până în acest moment, 34 dintre persoanele diagnosticate în județ cu noul coronavirus au fost declarate vindecate și externate, cinci au decedat, iar alte două persoane se află internate în spitale din alte județe.
De la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul județului au fost efectuate aproximativ 3.500 teste, dintre care 227 în noul laborator de genetică al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
Polițiștii și jandarmii vâlceni au continuat acțiunile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19, desfășurând în ultimele 24 de ore 47 de misiuni specifice pentru a se asigura că cetățenii respectă măsurile impuse în această perioadă. Au fost verificate 1.507 de persoane, nefiind aplicată nicio sancțiune contravențională.
„Reaminim cetățenilor că pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență (http://fiipregatit.ro) pot fi consultate cele 12 ghiduri pentru COVID-19, care cuprind informații utile în această perioadă despre Starea de alertă, Cumpărături, Transport în comun, Simptome, Călătorii, Interacțiunea cu Poliția, Autoizolare, Întrebări și mituri, Informare corectă etc.”, au transmis reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din județul nostru.
• Material realizat cu sprijinul DSP Vâlcea