La „Școala cu ceas” din Râmnicu Vâlcea, concurs național cu număr record de participanți


La începutul acestei luni, Școala „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea a organizat cea de-a XXIII-a ediție a unui concurs destinat elevilor de gimnaziu devenit deja tradiție pentru municipiul nostru. Este vorba despre Concursul Național de Geografie și Istorie „La Școala cu ceas”, eveniment care, în 2020, s-a bucurat de o prezență foarte mare. Au fost prezenți în municipiul nostru elevi de la școli din 25 de județe, mai exact 689 au participat la disciplina Geografie, iar 836 la disciplina istorie, cu mențiunea că unii dintre elevi au participat la ambele probe ale concursului. Tinerii sosiți în Vâlcea din 24 de județe ale țării (25 inclusiv cu al nostru) și-au demonstrat deprinderile teoretice de istorie și geografie, convingând organizatorii concursului că merită premiile care fuseseră pregătite în prealabil. Au fost acordate premii I, II, III și mențiuni în funcție de anul de studiu (clasa) în care s-au aflat elevii participanți. Printre județele care au avut un număr consistent de elevi premianți s-au numărat Vâlcea și Sibiu. Premierea celor mai valoroși participanți s-a desfășurat în Sala Mare a Consiliului Județean Vâlcea.
Conform spuselor organizatorilor, acest eveniment a avut rolul de a-i pregăti pe elevii participanți pentru concursuri și mai dificile, cel puțin pe disciplina Geografie, precum concursul intitulat „Terra” sau Olimpiada Națională de Geografie.