La Perișani, cursuri gratuite pentru certificate gastronomice


Primarul Ion Sandu, din Perișani, s-a adresat locuitorilor săi, aducându-le în atenție oportunitatea de a obține certificate gastronomice necesare lor și localității în următoarea perioadă de timp. Iată ce le propunea primarul Sandu locuitorilor săi: …„Sperând că în viitorul apropiat localitatea Perișani va avea actualul drum național D.N 7 D modernizat, că tronsonul III de Autostradă din zona noastră se va realiza în curând, gospodarii din localitatea noastră vor putea prelucra și comercializa produse alimentare tradiționale pentru turiștii aflați în tranzit sau cazați prin localitate, produse alimentare tradiționale românești specifice zonei montane, doar persoane atestate în domeniul respectiv…..Pentru obținerea atestatelor de gastronomie am luat legătura cu reprezentanți ai Agenției Zonei Montane care doresc în orice moment să vină la Perișani pentru susținerea unor cursuri gratuite, perioada acestora va fi de 4 zile, înscrierea se va face la primărie doar în baza cărții de identitate a solicitantului fără alte acte de stare civilă sau documente de pregătire profesională, cursurile se vor derula în sala de ședințe de la etaj din sediul primărie…..Persoanele interesate mă pot contacta direct la numărul de telefon 0722593622”. Iată o oportunitate pe care mulți locuitori din zonă, sperăm noi, o vor fructificat în interesul lor, dar și a frumoasei localități din Țara Loviștei