La Gușoeni, Primăria face economii pentru școli


Banii care se vor economisi de la energie prin demararea proiectului de montare a panourilor fotovoltaice se vor direcţiona spre şcoli, în vederea creării un cadru atractiv şi modern care să le ofere copiilor din localitate posibilitatea de a se integra inteligent şi eficient într-o lume în continuă mişcare: „Cu prima tranşă de bani, am discutat cu directorul şcolii şi vom achiziţiona laptopuri sau tablete. Vom încerca să facem facilităţi, în ideea de a-i atrage pe copii la şcolile din sat. Mai mult, încercăm să luăm în calcul şi alte avantaje directe ale familiilor, prin scutiri de impozite pe care teoretic le-aş considera posibile, dar practic sunt mai greu de realizat, pentru că ajungem din nou al problema cheie a localităţii, adică la fondurile care se compun din colectarea impozitelor şi taxelor care constituie adevăratele venituri proprii. Ne învârtim într-un cerc care se rezumă la bani şi la încercarea noastră de a rezolva problemele oamenilor, iar, legat de problema şcolii mă îngrijorează, pentru că numărul copiilor este în scădere continuă. Cel mai grav este faptul că se studiază în clase simultane. La Guşoeni, în prezent, mai sunt numai 65 de copii, şi este trist. Acest număr nu înseamnă numărul copiilor din localitate, fiindcă o mare parte a copiilor merg la şcolile din Drăgăşani, din diverse motive”, declară primarul Concioiu.