La „balamuc” cu ALDE Vâlcea


O informație de ultimă oră ne vine dinspre ALDE Vâlcea. Biroul Interimar Județean al formațiunii politice i-a exclus pe unii dintre oamenii care au fost înlăturați de la conducerea aleasă a partidului, adică pe Adrian Bușu, Remus Grigorescu, dr. Ioan Neamu și Ionuț Nuică. Această decizie vine în condițiile în care organizația ALDE Municipiul Râmniciu Vâlcea a fost condusă de Iuliana Moise, care a venit după ce membri amintiți mai sus au fost îndepărtați. Mai mult decât atât, Ionuț Nuică a fost chiar pe listele formațiunii la alegerile europarlamentare. Este o situație cel puțin hilară, greu de înțeles, dacă nu chiar de… balamuc. Adică membri respectivi au fost dați afară, partidul s-a ocupat de organizarea alegerilor, iar acum tot cei excluși au fost scoși țapi ispășitori pentru rezultatele slabe ale formațiunii la alegerile europarlamentare. Dar, în același timp, aceeași conducere se laudă la organizația centrală a partidului cu rezultatele de la nivel de județ, peste media partidului!