Karateka vâlceni au câștigat trei medalii la CN de Copii


Zilele trecute, în organizarea Clubului Sportiv „Ippon” Mediaș, în sala sporturilor din municipiul sibian, s-a desfășurat Campionatul Național de Karate WKF, organizat sub egida federației de specialitate. La eveniment au participat 574 de sportivi din întreaga țară, legitimați la 47 de cluburi și 100 de echipe. Participanții s-au întrecut la probe precum kata, kumite, kihon, stilurile shotokan, shito-ryu, goju-ryu și wado-ryu. Prin intermediul unui comunicat de presă, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea anunță că din județul nostru au fost prezenți sportivi legitimați la Clubul Sportiv „Loviștea”. Sub îndrumarea profesorului Ioan Dumbrăvescu, doi vâlceni au concurat în probele de kata, respectiv kumite. Aceștia au avut evoluții deosebite, reușind să își adjudece un loc I și două locuri II. Medalia de aur a fost câștigată de sportivul Vlăduț Ionuț Tuță, la proba de kata (stilul shito-ryu), categoria de vârstă 9-10 ani. Ambele medalii de argint au fost obținute de sportiva Alexandra Dumbrăvescu, la proba de kata (stilul shito-ryu) și în proba de kumite (interstiluri).
La finalul comunicatului la care facem referire, conducerea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea îi felicită pe micii campioni, conducătorii cluburilor, ai federației organizatoare, dar și pe părinții care sunt întotdeauna aproape de sportivii concurenți.