Joacă Damila-n Zăvoi?
• în eventualitatea promovării în prima ligă, Dan Niţu a negociat un contract de închiriere cu reprezentanţii CSM
Zilele trecute, managerul clubului Damila Măciuca s-a întâlnit în Bucureşti cu Cătălin Rufă, acţionarul principal de la CSM Rm. Vâlcea. Scopul întâlnirii lui Dan Niţu cu Rufă l-a reprezentat posibilitatea colaborării pentru folosirea, printr-un contract de închiriere, a stadionului din Zăvoi în cazul în care Damila va ajunge în prima ligă. Urmează ca directorul sportiv de la Damila, Bogdan Medrea, să se întâlnească cu secretarul executiv de la CSM, Jean Turmacu, pentru a încheia contractul propriu-zis. „Nu am avut pretenţii financiare exagerate! Consider că am cerut la jumătate faţă de alte cluburi, tocmai pentru ca Damila să joace în Zăvoi meciurile de Liga I. Domnul primar Emilian Frâncu a insistat personal să ajungem la o înţelegere în acest sens. Oricum, nu m-aş fi opus niciodată”, a declarat Cătălin Rufă. Pe surse am aflat că Damila va achita CSM-ului câte 6.000 de euro pentru fiecare meci jucat în Zăvoi.