Jandarmii l-au prins pe vâlceanul care mergea la pariuri cu CERTIFICATUL DE VACCINARE AL ALTEI PERSOANE!


Vineri, 5 noiembrie 2021, angajații Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea ne-au comunicat că au descoperit o persoană care a încercat să inducă în eroare organele prin prezentarea unui certificat de vaccinare ce nu îi aparținea. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 27 de ani, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, care, pentru a avea acces într-o agenție de pariuri din municipiu, se folosea de certificatul de vaccinare al unui amic.
Tânărul a prezentat jandarmilor un certificat verde, însă nu se aștepta să fie și legitimat de către jandarmi.
„În momentul în care s-a legitimat, forțele de ordine au constat că certificatul COVID prezentat aparține altei persoane. Condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, tânărul a recunoscut că certificatul aparține unui cunoscut de-al său. Oamenii legii au întocmit documentele specifice pe numele tânărului, acestea fiind predate Poliției Râmnicu Vâlcea pentru continuarea cercetărilor. Jandarmeria Vâlcea recomandă tuturor persoanelor să respecte prevederile legale privind restricțiile impuse pentru prevenirea și combaterea virusului SARS-CoV-2 și să nu se expună riscurilor”, ne-au anunțat jandarmii vâlceni.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul Jandarmeriei Vâlcea