Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

24 septembrie 2020

Iubitorii de cultură, invitați să ia cuvântul


Administrația Fondului Național Cultural adresează o invitație inedită iubitorilor de cultură din țara noastră. Conform unui comunicat de presă emisă de AFCN, toți cei care au avut ocazia de a participa la un eveniment cultural pot comunica impresiile referitoare la acesta chiar oamenilor din cadrul Fondului Național Cultural. Textele trebuie să se încadreze în maximum 1.500 de caractere și să fie scrise cu diacritice. Cele mai bune dintre aceste „recenzii ad-hoc” vor fi premiate la finalul anului!
„Dacă ați fost la un eveniment cultural, un festival, un concert, o piesă de teatru, o expoziție, un happening, un spectacol de dans, o lansare de carte sau orice alt eveniment cultural realizat cu sprijinul AFCN, nu țineți doar pentru voi! În această primăvară, vă lansăm o provocare: vă invităm să scrieți părerile dumneavoastră! În dorința de a cunoaște direct opiniile participanților la evenimentele finanțate de AFCN, așteptăm impresiile dumneavoastră în scris, pe adresacomunicare@afcn.ro. Textele cele mai expresive, care vor face o evaluare reală a evenimentului cultural, vor fi publicate în Buletinul Informativ AFCN – transmis săptămânal – și pe pagina noastră de Internet. Remunerația pentru textele publicate este de 50 de lei net. Textele trebuie să se încadreze în maximum 1.500 de caractere și să fie redactate cu diacritice. Cele mai citite texte vor fi premiate la sfârșitul anului”, sună comunicatul transmis de AFCN la care facem referire.

Alte articole de la Cultura