Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 octombrie 2020

Italieni, prinși la vânătoare de rațe sălbatice, fără autorizație


Jandarmii din Craiova, aflați în misiune pe linia combaterii faptelor antisociale pe raza localității Orlești, jud. Vâlcea, au auzit mai multe împușcături de armă, care erau efectuate în zona Barajului Aurești, de pe râul Olt. Jandarmii s-au deplasat în aceea zonă și au observat, pe luciul apei, la o distanță de 100 de m de mal, o barcă, lângă o insulă cu vegetație, unde se aflau patru persoane care efectuau o vânătoare de rațe sălbatice.
Oamenii legii au solicitat celor patru persoane să se deplaseze către mal, conformându-se acestor indicații. În barcă se aflau patru cetățeni italieni, cinci arme de vânătoare, 11 rațe sălbatice împușcate, muniție și alte materiale specifice vânătorii. Din primele verificări, jandarmii au constatat că cei patru italieni nu aveau autorizație de vânătoare, nu erau însoțiți de un organizator al vânătorii și nu au putut fi prezentate documente de deținere. La fața locului au fost solicitați reprezentanți ai AJVPS Vâlcea și BAESP Vâlcea. Reprezentantul AJVPS a declarat că instituția din care face parte nu a eliberat documente pentru organizarea unei vânători pe acel fond de vânătoare (Fondul de vânătoare 33 Urși – AJVPS Vâlcea). Jandarmii i-au predat pe cei în cauză, rațele împușcate și materialele folosite polițiștilor din cadrul BAESP Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Jandarmerie