ÎPS Varsanufie, Cetățean de Onoare chiar de ziua sa

Scris deIonut Popa, 26 ianuarie 2017

Viața și cariera ÎPS Varsanufie
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie s-a născut la 24 ianuarie 1968, în București, într-o familie creștin-ortodoxă. Părinții săi, Petre-Vasile și Domnica, l-au botezat Valentin.
Școala primară a urmat-o în București. A urmat apoi cursurile Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul (1985-1990) și pe ale Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul (1990-1994), ambele din București. Și-a continuat studiile, urmând cursurile de Masterat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța (2002-2004), și pe cele de Doctorat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova (2010-2013).
La 15 aprilie 1997, a fost închinoviat și tuns în monahism la Sfânta Mănăstire Slănic, din județul Argeș, primind numele Varsanufie. La 7 iunie 1998, a fost hirotonit ierodiacon, iar la 8 iunie 1998 a fost hirotonit ieromonah.
Între anii 1999-2006, a fost stareț al Sfintei Mănăstiri Radu Vodă din București, pe care a reactivat-o și unde a întreprins lucrări de restaurare a picturii, a catapetesmei și a turnului-clopotniță, construind și un lumânărar nou, împodobit cu mozaic.
Între anii 1999-2001, a fost exarh al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor. La 31 august 1999 a primit rangul de protosinghel, iar la 29 septembrie 2001, pe cel de arhimandrit.
La propunerea vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul, la 30 septembrie 2001, a fost ales și hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titlul de Prahoveanul.
Între anii 2001-2007 a coordonat Sectoarele Cultural, Social, Patrimoniu și Exarhat ale Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, iar din 2007 și celelalte sectoare ale eparhiei.
În 2004, i s-a conferit, de preşedintele României de atunci, dl. Ion lliescu, Ordinul Meritul Cultural în gradul de Comandor.
Din 2007, a fost secretar al Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei și președinte al Comisiei Liturgice a Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În data de 22 mai 2014, a fost ales de Sfântul Sinod în scaunul vacant de Arhiepiscop al Râmnicului. Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu Vâlcea, la 8 iunie 2014, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh. 

În cadrul ceremoniei organizate în Sala Emaus a Centrului Cultural Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, în prezența domnului Constantin Rădulescu, Președintele Consiliului Județean Vâlcea, a oficialităților centrale, a membrilor Consiliului Local al Primăriei Râmnicu-Vâlcea, domnul Mircia Gutău, Primarul Municipiului Râmnicu-Vâlcea i-a conferit Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie Diploma de Cetățean de Onoare.
Mircia Gutău a precizat că acordarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, prin hotărârea Consiliului Local 245/133 din 27 septembrie 2016, constituie un act de recu­noaștere a contribuției substanțiale la dezvoltarea vocației Râmnicului de a fi un centru spiritual și cultural românesc de prestigiu.
Cuvântul de binecuvântare al Părintelui Arhiepiscop, intitulat Contribuția Bisericii la dezvoltarea orașului Râmnicu-Vâlcea, a subliniat că „Istoria și dezvoltarea Municipiului Râmnicu-Vâlcea sunt strâns legate de Episcopia Râmnicului, care funcționează în această localitate, începând cu anul 1503, când a fost înființată de către Sf. Ierarh Nifon Patriarhul Constantinopolului. Fără doar și poate că orașul acesta nu ar fi ajuns la strălucirea pe care o are astăzi, dacă Episcopia nu ar fi funcționat aici.
La începutul secolului al XVI-lea, în cadrul Mitropoliei Ungrovlahiei sunt organizate primele două eparhii distincte: Episcopia Râmnicului şi Episcopia Buzăului (se pare că în anul 1503), la iniţiativa fostului patri­arh ecumenic Nifon al II-lea, adus în Țara Românească de către domnit­orul Radu cel Mare, spre a reorga­niza Mitropolia Ungrovlahiei. Ajuns în Țara Românească, fostul patriarh ecumenic a convocat la Târgoviște, unde era reședința domnului – „pre toți egumenii de la toate mănăstirile țării Ungrovlahiei și tot clirosul Bisericii și făcu săbor mare de-npreună cu domnul și cu toți boierii, cu preoții și cu mirenii”, așa cum relatează Gavriil Protul în Viața Sfântului Nifon. Cu prilejul acestui sobor, după istorisirea aceluiași aghi­o­graf, Nifon a hirotonit doi episcopi și le-a dat „și eparhie, care cât va birui; și-i învăță cum vor purta grijă și cum vor paște oile cele cuvântătoare carele sunt date-și în seamă, ca să se înderepteze toată țara de la arhierei”. În Viața Sfântului Nifon nu se dau numele celor doi episcopi și nu sunt indicate nici reședințele lor. Mulți cercetători însă consideră că episcopul hirotonit pentru Episcopia Râmnicului ar fi Sf. Maxim Brancovici, cel care i-a urmat în scaunul de mitropolit Sfântului Nifon, însă acest fapt trebuie privit cu multă rezervă, neavând nici o sursă documentară în acest sens.
Reședința noii episcopii, numită chiar din secolul al XVI-lea „a Noului Severin”, ceea ce arată că Episcopia Râmnicului s-a vrut a fi continua­toarea Mitropoliei Severinului, înființată în anul 1370, a fost orașul Râmnic la biserica Sfântul Nicolae, ctitorită de către Dan I, fratele Binecredinciosului Voievod Mircea cel Bătrân. Reședința episcopală a dăinuit până astăzi în acest oraș, cu excepția a nouă ani, între anii 1847-1856, când a fost mutată la Craiova, în urma incendiului celui mare.
La Râmnicu-Vâlcea, în anul 1705, Antim Ivireanul, unul dintre cei mai buni tipografi ai vremii, a fost hirotonit ca episcop cu sfatul și cu voia prea luminatului și învățatului domn Constantin Brâncoveanu, mar­tir sfânt al Bisericii noastre strămo­șești. Urmare a acestei numiri, în secolul al XVIII-lea la Râmnic se desfășura o bogată activitate culturală, datorată cărtura­rului Antim Ivireanul, cel ce a pus aici bazele unei tipografii în care au fost tipărite mai multe lucrări în limba română. Instalat în vechiul scaun vlădicesc de la Râmnic, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a dovedit și aici cali­tăți excepționale de bun organi­za­tor și om de carte. Prima sa grijă a fost să înființeze o tipografie, prima în acest oraș, cu o parte din utilajul româ­­nesc și grecesc folosit la Snagov, pe care îl numea „rodul muncii mele”. Primele cărți tipărite au fost Tomul bucuriei și Antologhion.
Au ieșit de sub tipar în continuare Gramatica slavonească (1755), Trâmbița românească (1769), ciclul Mineelor (1776 -1780), întâia ediție a scrierii lui Ienăchiță Văcărescu, Observații sau băgări de seamă asupra regulilor și orândui­e­li­lor gramaticii românești (1787) și mul­te altele.
În afară de aceste tipărituri, se mai pot urmări și alte aspecte ale activității sale ca episcop de Râmnic. Ca și înaintașii săi, s-a îngrijit de spo­rirea bunurilor episcopiei, cumpărând o serie de vii, păduri, mori etc. S-a îngrijit de restaurarea unor vechi lăcașuri de închinare din eparhie, restaurând și zugrăvind, printre altele și Mănăstirea Cozia, în pisania căre­ia este arătat ca „ostenitoriu” la înfru­mu­se­țarea ei, Schitul Fedeleșoiu, metoc al Coziei, și Mănăstirea Govora, unde se păstrează zugrăvit chipul său.
După sfârșitul martiric al Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, dar și al episcopului său, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, în anul 1719, când Episcopia Râmnicului era condusă de episcopul Damaschin, toate teri­­to­riile din jurisdicția acesteia se aflau sub ocupația Imperiului austro-ungar. Astfel acesta solicita printr-un memoriu adresat Curții de la Viena ca „Episcopia Râmnicului să fie ridi­ca­tă la rangul de Mitropolie, pe motiv că și altădată a existat în această re­gi­une o mitropolie, și anume în păr­țile Severinului”, mitropolitul urmând să aibă scaunul la Râmnicu-Vâlcea.
O serie de biserici emblemă pentru Râmnicu-Vâlcea au fost construite în secolul al XVIII-lea, în vre­mea episcopilor Damaschin, Clement, Chesarie sau Grigorie Socoteanu, care au ctitorit biserici precum Toți Sfinții, Buna-Vestire, Bolnița și Paraclisul Sf. Grigorie Bogoslovul de la Centrul Eparhial.
În anul 1847, așa cum am amintit deja, a avut loc marele incendiu care a mistuit cea mai mare parte a Râmnicului: episcopia, semi­narul, şcoala primară, dar şi foarte multe case din zona centrală, adică peste jumătate din ceea ce însemna la vremea aceea Râmnicul Vâlcii.
Episcopia şi seminarul au fost primele clădiri reconstruite de Sfântul Calinic, Episcopul Râmnicului, dra­ma incendiului ducând la moderniza­rea mult întârziată a oraşului. Prima ţintă a fost lărgirea şi modernizarea Uliţei Mari, Calea lui Traian de azi. Piatra de râu şi lumina felinarelor cu lu­mâ­nări mari la început, şi mai târziu petrol au adus Râmnicul într-o lumi­nă pe care nu o mai cunoscuse până atunci.
Dacă vorbim astăzi de dezvol­tarea orașului Râmnicu-Vâlcea, lu­crul acesta este datorat fără nici o exa­gerare și Bisericii de aici, care a ştiut nu doar să dubleze activitatea economică din oraș, ci să o susţină la propriu şi să stimuleze dezvoltarea spiritual-culturală şi economică a municipiului Râmnicu Vâlcea. Fabricile de hârtie şi tipografiile din sec. XIX, care au făcut să înflorească oraşul, oare de unde îşi aveau izvorul, dacă nu din cea personală a Sfântului Calinic, pe care a dăruit-o primăriei oraşului Râmnic?
Istoricul Nicolae Iorga a denumit Râmnicul capitală a tipografiilor, iar un capitol al lucrării sale Literatura româ­nă veche este numit Epoca lui Chesarie de Râmnic.
Vedem astfel că Biserica nu poa­te fi desprinsă din istoria acestui oraș și, mai mult decât atât, ea a jucat rolul cel mai important în dezvoltarea Râmnicului, până spre secolul XX.
Continuitatea culturală cu aceste secole înfloritoare trebuie să fie întărită şi de noi cei de astăzi. Atât Biserica, cât şi instituţiile statului din Capitala Olteniei de sub munte tre­buie să susţină promovarea spiritua­lită­ții ortodoxe și a culturii, pentru că fără acestea întreg județul Vâlcea își pierde adevărata valoare.
Anul 2017 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe ca Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului; pentru noi, vâlcenii, faptul acesta are o mare importanță pentru că Justinian Marina, vrednicul de pomenire patriarh, este vâlcean, păstorind ca preot ani buni și o biserică din acest oraș. În acest sens, avem datoria ca împreună, Biserica vâlceană și insituțiile statului, în acest an, să finalizăm lucrările de zidire a Mănăstirii Sf. M. Mc. Gheorghe Suiești, locul natal al Patriarhului Justinian și să renovăm spre a putea fi resfințită Biserica Sf. Gheorghe din Râmnicu-Vâlcea.
În felul acesta, misiunea Bisericii nu este doar cea a reafirmării lucrării sfințitoare și activității culturale desfășurate în trecut de către vrednicii săi ierarhi, preoți și viețuitori ai mănăstirilor. Misiunea noastră a ierarhilor, preoților, autorităților locale, oamenilor de cultură și nu numai, este de a întări rădăcinile generației actuale în ceea ce înaintașii noștri au făcut”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
Reafirmând lucrarea cultural-du­ho­vnicească a ierarhilor care au păs­torit Eparhia Râmnicului de-a lun­gul veacurilor, Chiriarhul Râmnicului a ofe­rit pentru sala de ședințe a Consiliului Local o icoană a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al muni­cipiului.