Într-o comună din județ, o gospodărie a fost MISTUITĂ DE LA O ȚIGARĂ UITATĂ APRINSĂ


Duminică seara (22 august 2021), la ora 22.34, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru o nouă misiune de salvare a unor bunuri. Angajații ISU Vâlcea au fost chemați să intervină pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la o anexă gospodărească situată în localitatea Ștefănești. Până la stingerea incendiului, au ars: acoperişul anexei, construit din lemn cu învelitoare din țiglă, pe o suprafaţă de circa  12 mp.; bunuri aflate în interiorul acesteia (pat, masă, îmbrăcăminte). Cauza probabilă, stabilită de pompieri în urma cercetărilor preliminare, este reprezentată de fumatul fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.
„Pentru prevenirea unor situaţii asemănătoare, trebuie respectate următoarele reguli: nu fumaţi niciodată în pat când sunteţi obosit sau aţi consumat băuturi alcoolice în exces. Scrumul şi resturile de ţigări se depun în scrumiere. Nu aruncaţi resturile de ţigări în coşuri de gunoi!”, au anunțat pompierii vâlceni.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vâlcea