Întâlniri muzicale pentru copiii cu dizabilităţi, la Bibliotecă
În fiecare zi de miercuri, începând cu ora 9.00, la Secţia pentru Copii, se va desfăşura o serie de întâlniri muzicale în cadrul cărora copiii cu dizabilităţi, cu dificultăţi de învăţare şi mai ales de comunicare, vor învăţa să cânte la un instrument muzical. Grupul ţintă este reprezentat de copiii de la CSEI Băbeni. Scopul acestor întâlniri muzicale este acela de a-i apropia pe aceştia de bibliotecă, de carte, de activităţile în grup. S-a pornit de la ideea că muzica este o terapie în sine care joacă un rol foarte important în dezvoltarea armonioasă a celor mici şi că, de cele mai multe ori, prin muzică putem spune mult mai mult decât prin cuvânt. Muzica rămâne un mod de comunicare necesar în educaţia tinerilor, pentru că aceasta deschide sufletul copilului spre frumos, sparge barierele de comunicare, copiii vor comunica astfel mai bine şi vor avea încrederea şi respectul de sine dezvoltate. Coordonatorul proiectului este prof. Ilie Grigore de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, asistenţi de proiect Monica Cosac şi Irina Grigore de la Secţia pentru Copii a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, colaboratori CSEI Băbeni prin prof. Dumitrescu Florentina, Holcă Iulia şi Raru Ramona.