Întâlnire urgentă la Prefectură: „Balena albastră” cu… suspiciuni


Astăzi, prefectul județului, Radu Renga, a convocat de urgență o întâlnire privind jocul „Balena albastră”, consecințele acestuia, dar fără nimic concret. Toți cei din presă am crezut că urgența o reprezintă cazurile din Olanu și Stoilești, nu doar măsurile de prevenție. Ba, mai mult, cms. șef al Poliției vâlcene, Bogdan Berechet și directorul medical al Spitalului Județean, George Brânzan, au ținut să precizeze că, legat de cele două cazuri ajunse la Urgențe, cu tineri din Olanu și Stoilești, nimic nu e concret. Este vorba doar de suspiciuni, lucrurile urmând să fie clarificate la Parchet.

De ce atâta mister, domn prefect?

Asta-l întrebăm pe prefectul Radu Renga și aici, în ediția electronică a cotidianului, pentru că, mai nou, la solicitarea unor lămuriri, reprezentantul Guvernului în teritoriu pierde semnalul telefonului. De ce mister? Mister pentru că, deși ședința pe tema jocului amintit era programată cu începere de la ora 14.00, fiind anunțată și presa, jurnaliștii n-au mai fost invitați la întâlnire. Ei au fost puși să aștepte dezbaterea factorilor implicați și, abia apoi, lămuririle la o conferință. Dacă era vorba doar de o ședință preventivă, de ce acea întâlnire în biroul prefectului și nu direct în sala de ședințe cu presa?
Revenim, în ediția de mâine, cu măsurile adoptate, la inițiativa șefei IȘJ Vâlcea, Andra Bică, în școli.