Soarta Grădiniței nr. 7, din nou în dezbatere


La ultima ședință a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, în sală s-a aflat și un părinte al cărui copil se află înscris la Grădinița cu Program Normal nr. 7. Părintele a venit la ședință special pentru a i se oferi detalii despre soarta unității preșcolare din nordul Râmnicului.
Edilul Râmnicului, Mircia Gutău, a declarat că, în această perioadă, se analizează situația și că nu s-a adoptat, încă, o decizie. Primarul ecologist a mai spus că atunci când va veni, această decizie va avea la bază și numărul copiilor care frecventează grădinița. Deși se spune că sunt înscriși 61 de copii, primarul a ținut să precizeze că, totuși, sunt mai puțini cei care frecventează cursurile unității preșcolare. De aceea, se pune întrebarea dacă autoritățile locale pot susține financiar o unitate aflată în situația de față. Concret vorbind, Mircia Gutău a dat, însă, asigurări că nu va desființa Grădinița nr. 7 așa cum s-a tot zvonit, dar nici că s-a luat o decizie. Situația va fi analizată, iar dacă nu sunt suficienți copii înscriși există posibilitatea transferării acestora la Grădinița cu Program Prelungit Nord 1.

Grădinița a fost omisă din planul unităților școlare pe anul 2017/2018

Un cuvânt de spus a avut și inspectorul IȘJ Vâlcea, Adina Dobrete, consilier local. Aceasta a precizat că, la fel ca anul trecut, și acum se va monitoriza prezența copiilor la Grădinița nr. 7, abia apoi urmând să fie luată o decizie. Ideea este că grădinița respectivă nu se regăsește în planul unităților școlare pe anul 2017/2018!