Întâlnire importantă la Prefectură


Prefectul Radu Renga s-a întâlnit ieri cu reprezentanții mai multor instituții cu atribuții în gestionarea incidentelor și situațiilor de urgență generate de animalele sălbatice care, accidental, ajung în comunitățile umane. Scopul întrevederii a fost acela de a stabili procedura de lucru în situațiile de risc induse de prezența animalelor sălbatice în comunitățile umane, în situația de față a urșilor, cu specificarea atribuțiilor care îi revin fiecăreia dintre instituțiile implicate într-o asemenea situație. Menționăm că pentru prevenirea unor posibile incidente în care exemplare de urs sau alte animale sălbatice pot pune în pericol sănătatea și securitatea locuitorilor, instituții precum Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția Silvică, Garda Forestieră sau Agenția Județeană pentru Protecția Mediului vor interveni, în mod unitar, în baza procedurii elaborate.
În urma discuțiilor purtate, s-a decis ca la procedura de acțiune să contribuie și reprezentanții Parcului Național Cozia, dar și gestionarii fondurilor de vânătoare, având în vedere dotările logistice, dar și resursele umane specializate pe situațiile de risc potențiale specifice județului Vâlcea de care aceste entități dispun. În urma elaborării modului de acțiune în situațiile de risc, acesta va fi adoptat și aplicat de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență prin Ordin al Prefectului.