Însemnări de scriitor: Orașul Imperial
După o binemeritată odihnă într-o superbă pensiune din apropierea Salzburgului, călătorim o zi întreagă şi ajungem în Orașul Imperial. Mai fusesem pe-aici, cândva chiar am scris într-o carte despre Nürnberg, oraș cu o istorie strâns legată de aceea a Sfântului Imperiu Roman. Conducătorii acestuia au ales loc de cetate lângă râul Pegnitz, iar în documentul numit Sigena, emis de împăratul Heinrich al III-lea, în anul 1050, apare pentru prima dată denumirea Nourenberg, adică deal stâncos, care asigura granițele între Saxonia, Bavaria, Franconia de Est și Boemia, teritoriul dezvoltându-se rapid ca târg liber.
Facem prima vizită – normal – la prietenii de la care primisem invitația de a participa la inaugurarea Centrului Cultural Româno-German de Ajutor și Integrare, generoasă inițiativă a Asociației „Dacia e.V.”, aflată sub tutela talentatei jurnaliste și reputată animatoare culturală Ionela van Rees Zota. Am ajuns fără greș la destinație: Petersauracherstraße 47-49, aplicația GPS fiindu-ne de mare ajutor.
Ca orice români grijulii – eram împreună cu soția și cu bunii noștri prieteni Elena și Ion Drăghici – ne interesăm de un hotel, prin apropiere, gazdă pentru câteva nopți. Din cei aflați în jurul distinsei amfitrioane un glas ne-a mângâiat dintr-o dată sufletele: „Veți locui la mine, fiecare familie cu camera sa.” Mai mult decât superbele edificii patinate de secole de pe străzile prin care trecusem, expresii ale unui canon de artă de cea mai pură esenţă clasică, m-a atras această voce pe care, o clipă, am asociat-o vocilor dragi de-acasă. Şi, în atmosfera animată din după-amiaza acelei toamne de cleştar, m-am gândit cât de „acasă” se simt acești români din jurul nostru lângă semenii lor, toți fiind iscaţi – şi unii, şi alţii – din aceeaşi rădăcină. Când – metaforic vorbind, dar nu doar metaforic – istoria şi geografia fac trup comun, sentimentul de „acasă” – oricât ar fi de mare distanţa ce te desparte de casă – cunoaşte o relevanţă unică. Glasul acela cald, catifelat cu vorbe de prin părțile Banatului, era ale Laviniei Hant, de-acum intrată în buzunarul inimilor noastre.
Într-o carte de călătorie, scria Marin Preda: ceea ce interesează este „dacă ai păţit ceva”. N-am păţit nimic grav în călătoria noastră spre cerul Orașului Imperial, dimpotrivă. Şi totuşi, ceva „am păţit”: am cunoscut români minunați și am trecut printr-o aventură spirituală – a întâlnirii cu o minunată doamnă, Ionela van Rees Zota, care, cu ani în urmă, a făcut un pariu cu sine: să înalțe în Nürnberg o adevărată catedrală a culturii românești, pentru a face să strălucească aici, în inima Germaniei, literatura, artele vizuale, muzica și limba noastră dulce ca un fagure de miere, cum nu s-a mai cunoscut până acum. Cu alte cuvinte, românii din această zonă metropolitană să beneficieze, permanent, de un spectru larg de proiecte social-culturale, sub un unic legământ: integrarea.
Perseveranța, credinţa şi munca susţinută a unor oameni ca Ionela au făcut ca un vis să devină realitate.
Sărbătoarea Cărții
La sărbătoarea organizată pentru inaugurarea Centrului Cultural din Nürnberg, aliniate ca la o paradă a egalităţii și prieteniei, fluturau drapelele Germaniei. României și Uniunii Europene. Trebuie să mărturisesc – dincolo de orice suspiciune „pro domo” – că această sărbătoare s-a bucurat de un program inteligent alcătuit, bogat, variat şi, în consecinţă, căutat de sute de români. Sunt dator să exprimăm cu atât mai ferm această opinie, cu 
cât în țară, din păcate, în unele împrejurări, mai mult sau mai puţin similare, prezenţa se înfățișează ca o rudă săracă. La Nürnberg, a existat, cum spuneam, un act artistic bine gândit, care a oferit, din abundenţă, clipe de destindere. Un redutabil „ambasador” care a marcat puncte în plus, datorită talentului, s-a numit grupa de dansuri populare pentru copii „Așii Români Juniori”. Un alt punct din program care a stârnit interes a fost Spectacolul Cărții, editura „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea prezentând, sub atenția unei mulțimi iubitoare de slovă românească, noile sale apariții, cu care s-a îmbogățit și biblioteca Centrului Cultural: „Legământul celor trei lumi” de Alexandra Elena Stroia, cu ilustrații de renumita artistă Mariana Pachis, „Memorii” de Nicolae Tabacovici, carte cu informații în premieră internațională, „Diagonala celor 13” de Radu Gabriel Dobrescu, „Cer orb” și „Somnul de piatră” de Ion Drăghici și „Regimentul Alb” de Ioan Barbu.
Spicuiri din intervenția profesorului-scriitor Ion Drăghici cu privire la romanul de debut al tinerei scriitoare Alexandra Elena Stroia, cu domiciliul de câțiva ani în orașul german Bamberg, din Franconia Superioară, aflat la o distanță rutieră de circa 60 kilometri față de Nürnberg: „Am în mână romanul Alexandrei Elena Stroia. O veți cunoaște mai bine din paginile acestei minunate cărți. Dacă unul din visele omenirii a fost acela de a împărți lumea poveștilor între vrăjitori și vampiri, Alexandra vine cu imaginația ei bogată, rod al unor lecturi esențiale, și scrie pagini magistrale, neuitând întreaga paletă a subiectelor care au bântuit-o încă din copilărie. În romanul ei veți găsi scene din antichitate, epopeea și dorul nemuririi lui Ghilgameș, eroul unui poem epic 
din Mesopotamia antică, aparținând culturii sumero-babiloniene, care își găsește rival în Hindu, precum vrăjitorii în luptă cu vampirii. Găsim în această carte subiecte care au cutremurat pur și simplu literatura română. Există vrăjitori și vampiri care se întâlnesc cu lumea pământeană, are loc chiar un triunghi amoros, o dragoste care într-adevăr o simți pătrunsă până în ultimele fibre ale ființei tale de cititor. Alexandra Elena Stroia se află la prima scriere, însă promite a fi o prozatoare de nădejde, la nivelul valorii romanului «Legământul celor trei lumi», o carte de science-fiction sau supranatural, rod al talentului și al unei imaginații bogate. Alexandra și-a ales, ca prozatoare, un drum personal, care nu este nici măcar început d-apoi să fie cumva bătătorit. Și-ai ales o cale foarte bună, pătrunzând în lumea imaginarului. Cine nu are imaginație, cine nu visează este un om dispărut. Alexandra visează la fericire, la iubirea ajunsă la absolut, chiar și prin acești eroi ai romanului său, vampiri și vrăjitori, pe care i-a adus, magistral conducând acțiunea, la o iubire perfectă, împănată însă și cu sacrificii și trădări. Am mare încredere în talentul acestei tinere scriitoare. Promite mult!”
*
După câteva ceasuri de spectacol – și prezentarea cărților s-a constituit într-un spectacol al cuvântului scris – o opinie a invitatului de onoare, cosmonautul și omul de știință român Dumitru Dorin Prunariu, care a acceptat ca acest ateneu cultural româno-german din inima Bavariei să-i poarte numele: „Această sărbătoare a fost o reuşită fantastică pentru românii de-aici. Ceea ce organizatorii, în frunte cu Ionela van Rees Zota, au reușit va fi un mesaj pozitiv către cetăţeanul obişnuit – despre ceea ce înseamnă România în marea familie europeană. Am asistat la o foarte bună reprezentare a românilor în ce se dorește exprima prin acest titlu-generic: Creşte Germania. Creşte şi cu noi – şi prin noi!”
Manifestarea se înscrie ca o prezenţă de apogeu pe cerul acestei zone metropolitane. Numeroşi participanți, câteva sute, au dovedit un interes deosebit pentru valorile pe care românii din diaspora le pot oferi Europei şi lumii.