Informații importante din partea Finanțelor Publice Vâlcea: A avut loc a doua extragere ocazională din cadrul Loteriei bonurilor fiscale


• pentru a intra în posesia premiilor, trebuie să aveți bonuri fiscale cu valoarea de 135 lei din 23 mai 2015

Prin intermediul unui comu­nicat de presă, Administraţia Jude­ţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că duminică, 28 iunie, a fost organizată a doua extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale. La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 29 martie – 31 mai 2015. Fondul de premiere pentru această extragere ocazională este de 1.000.000 de lei, urmând a fi acordate maximum 100 de premii.
Bonurile fiscale desemnate câştigătoare sunt cele emise în data de 23 mai 2015 cu valoarea de 135 lei. Selecţia câştigătorilor va fi rea­lizată în două etape. Astfel, în prima etapă, duminică, 28 iunie, Loteria Română a organizat extragerea din urne a bilelor care au desemnat luna, ziua şi valoarea bonurilor câş­ti­gătoare. Dacă, în urma centrali­zării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de reven­di­care, va fi organizată a doua extra­gere în vederea determinării a 100 de câştigători. Acordarea a maxi­mum 100 de premii este regle­mentată de Legea nr. 166/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 460 din 25 iunie 2015.
Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Fi­nan­ţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Ro­mână” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător emis în perioada 29 martie – 31 mai 2015, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului. Formu­larul cererii poate fi obţinut gratuit de la administraţia fiscală la care se depune bonul fiscal sau descăr­cat de pe site-ul MFP, de la adresa www.mfinante.ro.
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care se înscrie un număr unic de înregistrare. Lista cu numerele unice de înregistrare al bonurilor care au făcut obiectul cererilor de revendicare, va fi pu­bli­cată pe site-urile MFP şi ANAF. În acest mod, fiecare persoană care a depus o cerere de înre­gis­trare va putea verifica existenţa acestuia pe lista centralizatoare. În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendi­care, lista centraliza­toa­re cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1.000.000 lei este împărţit per­soanelor care le-au depus, după verificarea autentici­tăţii bonurilor câştigătoare.