Incendiile de vegetație uscată pun iar pompierii pe jar


• un agent economic afectat, plus traverse de cale ferată, distruse

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au intervenit, în weekend-ul ce abia s-a încheiat, pentru stingerea a trei incendii de miriști și vegetație uscată după cum urmează: în data de 10 iulie, ora 18.04, în comuna Mihăești, sat Stupărei pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, unde a ars vegetația pe o suprafață de circa 500 mp. De asemenea, au ars și cinci traverse de la o cale ferată aflată în apropiere; în data de 9 iulie, la ora 17.53, în Râmnicu Vâlcea, pe strada Daniil Ionescu.
Pompierii au mai intervenit și pentru: stingerea unui incendiu unde a ars vegetația uscată pe circa 500 mp; în data de 9 iulie, la ora 18.33, în Drăgăşani, pe strada Hidrocentralei, pentru stingerea unui incendiu de mirişte, pe proprietatea unei societăți comerciale. Până la stingerea flăcărilor, au ars: aproximativ cinci ha de mirişte şi 250 metri liniari de conductă de apă din PVC proprietatea unui alt agent economic.