Încă un proiect pentru învățământul din Dăești


Administrația comunei Dăești a pus la punct un proiect pentru reabilitarea şcolii cu clasele I-VIII, valoarea acestuia fiind de aproximativ 18 miliarde lei vechi. „Am demarat procedurile de licitaţie, iar după ce vom da ordinul de începere a lucrărilor, vom aştepta includerea proiectului pe Ordonanţa 28, pentru a obţine fondurile necesare realizării acestui obiectiv. Vor beneficia de investiţie aproximativ 180 de elevi şi 15 cadre didactice, investiție care presupune reabilitarea totală a şcolii, însemnând, printre altele, mansardare, amenajarea unei săli de festivităţi, a unei săli tehnice, unde pot fi predate cursuri de tâmplărie sau în alte domenii. Proiectul presupune şi dotarea şcolii cu table noi, mobilier şi tot ce este necesar pentru a ajunge la standarde europene”, a declarat primarul George Popolan.