Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

11 august 2020

Încă o lovitură dură pe care o primește sportul mondial: s-a decis soarta Jocurilor Olimpice


O banală teleconferință desfășurată marți, 24 martie, a decis soarta Jocurilor Olimpice care urmau să se desfășoare în acest an (în perioada 24 iulie – 9 august), la Tokio, în Japonia. E adevărat că interlocutorii nu au fost banali (premierul japonez – Shinzo Abe și președintele Comitetului Internațional Olimpic – Thomas Bach), însă nimeni nu și-ar fi închipuit, nu mai departe de acum două-trei luni, că o simplă discuție telefonică ar putea decide soarta celui mai așteptat sportiv la scară planetară din acest an. Concret, cei doi oficiali s-au pus de acord că, deși tehnic Jocurile Olimpice ar putea fi găzduite în acest an (atât în perioada iulie – august, cât și în octombrie – noiembrie ca variantă de rezervă), este mai înțelept ca evenimentul să fie amânat pentru vara anului viitor, în speranța unor vremuri mai bune. De altfel, dacă Jocurile Olimpice de la Tokio s-ar fi desfășurat în iulie – august 2020, mai multe țări ar fi boicotat competiția; iar numărul lor urma, foarte probabil, să crească pe măsură ce problemele cauzate de epidemia de Coronavirus puneau pe jar numeroase state din lume (mai ales cele europene, care au o mare influență în lumea sportului).
Astfel, după ce Campionatul European de Fotbal care trebuia să se desfășoare în luna iunie a acestui an (inclusiv la București, cu câteva meciuri) a fost amânat pentru luna iunie a anului 2021, Jocurile Olimpice au aceeși soartă. Tot Tokio va fi orașul în care se va desfășura acest eveniment sportiv de mare complexitate, perioada în care vor avea loc Jocurile Olimpice din 2021 fiind, cel mai probabil, asemănătoare celei care fusese stabilită pentru anul 2020 (adică a doua jumătate a lunii iulie și prima jumătate a lunii august).

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Alte sporturi