În zona Spitalului Județean, SE LUCREAZĂ la fluidizarea traficului auto



Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcţia Administrării Domeniului Public, este pe cale să finalizeze lucrările derulate în vecinătatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea în vederea fluidizării traficului auto. Investiţia constă în realizarea unor benzi de preselecţie pentru intrarea din Calea lui Traian în parcarea unităţii sanitare, respectiv pentru ieşirea în aceeaşi arteră de circulaţie, astfel încât să se reducă ambuteiajele care se produc frecvent în zonă. Suplimentar, trecerile de pietoni din dreptul Liceului Forestier şi Spitalului Județean de Urgență Vâlcea vor fi eliminate şi se va amenaja, în apropierea staţiilor de autobuz ETA, o singură traversare prevăzută cu semafor cu buton.
Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea