Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

29 octombrie 2020

În urma controalelor comisarilor de la Protecția Consumatorilor, două localuri și-au încetat, temporar, activitatea


Timp de două zile, comisarii de la Protecția Consumatorilor Vâlcea au efectuat controale în baruri, discoteci, cafenele și alte localuri publice cu destinații similare. Au fost controlați 10 operatori economici, constatându-se abateri de la prevederile legale în vigoare, privind protecția consumatorilor la trei dintre aceștia. S-a dispus o măsură de suspendare temporară a activității la  un operator economic (pentru abateri de la prevederile Legii nr 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun) și o măsură de oprire temporară a prestării serviciului la un operator economic pentru abateri de la legislația privind protecția consumatorilor (OG21/1992(r2) privind protecția consumatorilor). S-au aplicat trei sancțiuni contravenționale constând în trei amenzi în valoare de 1.800 lei, pentru încălcarea reglementarilor privind protecția consumatorilor. Principalele abateri constatate: listele meniu era incomplete, lipseau cantitățile nete/porție; nerespectarea prevederilor Legii nr.349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun (modificată și completată), astfel: neafișarea destinației spațiului (pentru fumători sau nefumători);  permiterea fumatului în spațiu public închis nedelimitat de alt spațiu public cu altă destinație. Datele ne-au fost furnizate de către Elena Daniela Mieilă, comisar șef adjunct Protecția Consumatorilor.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate