„În prima linie a PSD rămân «baronii»”


constantinescu_cosmin7• susţine fostul viceprimar Cosmin Constantinescu
 

În opinia democrat – liberalului Cosmin Constantinescu, la Congresul PSD de zilele trecute s-a mimat, doar, schimbarea de generaţii absolut necesară în politica românească. „Am observat cu toţii că tot baronii politici care conduc România din anii ’90 «fac cărţile». În prima linie a PSD rămân «baronii» Oprişan, Nicuşor Constantinescu… Aceasta e fosta echipă din jurul lui Adrian Năstase”, declară Constantinescu.

În privinţa fragmentării actuale a dreptei din România, fostul viceprimar al Râmnicului susţine că toate forţele din această parte a eşicherului politic ar trebui să încerce colaborarea cu PDL. „Suntem cel mai mare partid al Opoziţiei, iar ceilalţi trebuie să se aşeze lângă noi. Am colaborat şi la parlamentare, cu Forţa Civică de exemplu, dar rezultatul nu a fost cel pe care l-am aşteptat pentru că Alianţa «România Dreaptă» s-a făcut în grabă, cred eu. Mulţi spun că era mai bine dacă PDL candida singur la parlamentare. Pe scorul de 16 la sută obţinut la alegerile parlamentare, trebuie să reconstruim, să coagulăm forţele de dreapta. Nu are rost să concurăm între noi, pentru că am văzut ce s-a întâmplat la alegerile locale în iunie 2012, în Râmnic, când am concurat cu UNPR şi am oferit şansa USL să câştige Primăria”, a conchis Constantinescu.