În prezent, Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni găzduieşte 74 de seniori
74 de seniori sunt, în prezent, găzduiţi la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, ce funcţionează sub tutela Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, dintre care 44
Evenimente cultural-sociale dedicate vârstnicilor
Celor 74 de seniori le sunt oferite cu regularitate evenimente cultural-sociale, următorul pe listă fiind un moment dedicat Zilei
Îndrăgostiţilor din 14 februarie. În perioada următoare, după ce demersul va fi parcurs toate termenele legale, se va aproba şi procedura de găzduire pe termen determinat, astfel încât familiile persoanelor vârstnice să poată pleca în vacanţe fără a duce grija acestora, rudele lor putând fi găzduite şi asistate medical, în această perioadă, în cadrul Centrului.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea
