În Corpul Național de Experți în Management Educațional se organizează Concurs pentru selecția cadrelor didactice


Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, prin inspector școlar general Andra Bică (foto), anunță organizarea concursului de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Național de Experți în Management Educațional, sesiunea 2017 – seria a 12-a. Depunerea portofoliului cu documentele prevăzute la art. 7 din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional, aprobată prin OMEN NR.5549/2011, cu modificările și completările ulterioare, se va face la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea conform calendarului desfășurării concursului, sesiunea 2017 – seria a 11-a, după următorul program:
• de luni, 10 iulie și până joi, 13 iulie, în intervalele orare 10.00 – 12.00 și 13.00 – 15.00;
• vineri, 14 iulie, în intervalul orar 10.00 – 12.00;
• luni, 17 iulie, în intervalele orare 10.00 – 12.00 și 13.00 – 15.00.

Informații suplimentare despre concurs

Numărul de locuri scoase la concurs este de 78 din totalul de 202 locuri vacantate pentru anul școlar 2016/2017, 124 locuri fiind ocupate în seria a 11-a, desfășurată la începutul acestui an, în perioada ianuarie-februarie. Aplicația informatică de asistare a evaluării candidaților înscriși la selecția cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional este disponibilă la adresa: http://cneme.edu.ro. Listele cu candidații declarați admiși în urma introducerii informațiilor în formularul de secție online vor fi afișate la sediul IȘJ Vâlcea.
Datele prezentate ne-au fost furnizate de către Adina Dobrete, purtător de cuvânt IȘJ Vâlcea și inspector pentru managementul școlar.