În comuna Dăeşti, primarul George Popolan a pregătit Două zile de sărbătoare


În zilele de 18 şi 19 iulie, în comuna Dăeşti se derulează o nouă ediţie a „Zilelor comunei”. Primarul George Popolan şi „vicele” Ştefan Călin au pregătit un program deosebit, cu momente artistice de excepţie. Festivitatea de deschidere a celei de-a treia ediţii a sărbătorii Dăeştiului va avea loc sâmbătă, de la ora 18.00, pe terenul din Valea Albă. Apoi se va da startul la distracţie: până la miezul nopţii vor putea fi urmărite mai multe recitaluri de muzică populară, de petrecere şi disco. Mai întâi vor urca pe scenă câţiva interpreţi locali, apoi va concerta Ilie Roşu, cunoscut în rândul iubitorilor de folclor în special datorită piesei „Fetele lui tata”. De la ora 20.00, dăeştenii se vor putea bucura de muzica fraţilor de la trupa Triton şi a Luminiţei Ţicleanu. Ziua va fi încheiată de DJ Tomy, care îi invită la un party în aer liber pe toţi cei care iubesc muzica de club.
Duminică, de la ora 13.00, după ceremonia religioasă şi discursurile invitaţilor, vor putea fi urmăriţi în plin act artistic elevii Şcolii cu clasele I – VIII din Dăeşti. Apoi, surprizele se vor ţine lanţ. Primarul Popolan aduce la Dăeşti trupa Ane Mary, pe Evelyn, dar şi alţi îndrăgiţi interpreţi de muzică populară, dintre care îi amintim pe Nicolae Datcu, Elena Ghiţulete şi Ana Maria Iorga. De la ora 20.00, maestrul Constantin Enceanu va cânta şi îi va încânta pe dăeşteni. O oră mai târziu, Alessia va susţine un concert extraordinar pe scena amenajată pe terenul din Valea Albă. Zilele Comunei Dăeşti se vor încheia cu un spectaculos foc de artificii, programat pentru ora 22.30. Primăria Comunei Dăeşti a transmis că va asigura în mod gratuit transportul locuitorilor din satele Sâmbotin şi Fedeleşoiu către locul unde se va desfăşura evenimentul festiv din week-end-ul care urmează.