În cele din urmă, N’Kongue şi-a reziliat contractul cu CS Municipal


După o mini-telenovelă legată de întârzierea atacantului de culoare la reunirea lotului, de refuzul acestuia de a accepta o reducere a salariului cauzată de rezultatele slabe ale echipei vâlcene în prima parte a campionatului, precum şi de trimiterea sa la formaţia a II-a, Christian N’Kongue şi conducerea de la CSM Râmnicu Vâlcea au ajuns la o înţelegere. Cu acordul ambelor părţi, contractul fotbalistului francez a fost reziliat, Chris având acum posibilitatea de a-şi căuta altă echipă. Aşa cum se cunoaşte, atacantul francez este unul dintre puţinii fotbalişti care au îmbrăcat tricourile ambelor echipe municipale din Râmnicu Vâlcea, atât cea patronată de Cătălin Rufă (până în vara anului 2013), cât şi actuala, cea a fratelui senatorului Dan Niţu. Ar mai fi de amintit faptul că N’Kongue s-a mai despărţit o dată de CSM, după ce a ales să evolueze pentru FC Olt Slatina, el alegând să se întoarcă în iarna anului trecut. Tocmai din acest motiv, atacantul a spus în ultima sa declaraţie că nu exclude posibilitatea de a se reîntoarce cândva la Vâlcea, chiar dacă acum va pleca pentru o perioadă în Franţa, dorind să îşi rezolve mai multe probleme personale.
„Am jucat doi ani şi jumătate pentru CSM Râmnicu Vâlcea şi acum am reziliat contractul, pe cale amiabilă. Nu au fost probleme, am ajuns la un acord cu preşedintele Medrea şi managerul general Munteanu. Aceasta este viaţa de fotbalist. Am fost fericit aici, dar a venit momentul să plec. Am lucrat bine cu ambele conduceri ale clubului, şi cu foştii acţionari şi cu cei de acum. Eu zic că m-am înţeles bine şi cu antrenorii. Mă repet, aceasta este viaţa de fotbalist. Am mai fost la CSM, apoi am plecat, cine ştie, poate mă voi întoarce cândva. Acum vreau să stau mai mult cu familia mea, este cea mai importantă din viaţa mea. Mă voi întoarce în Franţa, acolo am de rezolvat anumite probleme pentru a obţine naţionalitatea franceză. Apoi mă voi gândi mai mult la fotbal, e posibil să mă întorc în România, e posibil să plec şi într-un alt campionat. Inima mea rămâne la Vâlcea, suporterii îi voi avea în suflet în permanenţă. Mi-a plăcut mult faptul că vâlcenii nu au vorbit rău de jucători. Una peste alta eu mă consider şi român acum, nu cred că am avut probleme cu cineva cât timp am jucat la Vâlcea”, a mărturisit Christian N’Kongue într-o declaraţie oferită pentru site-ul oficial al clubului râmnicean.