În cazul elevului care a acuzat conducerea unui liceu că nu a răspuns în termen legal la cererile depuse, clarificări din partea IȘJ Vâlcea


În ediția de marți, 29 ianuarie 2019, a cotidianului nostru vă prezentam situația unui fost elev al unui liceu din Râmnicu Vâlcea care s-a adresat redacției noastre susținând că, din partea acelei unități de învățământ, nu a primit răspuns în termenul legal la una dintre cererile pe care le-a depus la secretariat. Astfel, în articolul intitulat „Conducerea unui liceu – acuzată că nu a răspuns în termenul legal la cererile depuse; • contactată, directoarea instituției școlare a declarat că întotdeauna a respectat acest termen și că acuzațiile care se aduc sunt nefondate”, spre justa informare prezentam atunci ambele puncte de vedere ale părților implicate: al fostului elev, respectiv al directoarei instituției școlare.
Pe 11 februarie 2019, tânărul care a adus acest caz în atenția noastră s-a prezentat din nou la sediul redacției noastre și ne-a pus la dispoziție, în copie, răspunsul pe care l-a primit (în termenul legal) din partea conducerii Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea. Acest răspuns a fost primit ca urmare a unei cereri pe care tânărul a depus-o la secretariatul IȘJ Vâlcea în data de 7 ianuarie 2019.
Considerăm că opinia publică ar fi și mai corect informată în privința acestei situații, dacă am prezenta integral răspunsul pe care conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea l-a oferit tânărului, dat fiind faptul că IȘJ Vâlcea este o instituție în măsură să stabilească dacă în această cauză putem sau nu vorbi despre încălcarea vreunui termen legal de oferire a unui răspuns la cererea depusă.
„Ca urmare a cererii dumneavoastră, înregistrată la I.Ș.J. Vâlcea cu nr. 29/07.01.2019, prin care ne solicitați detalii cu privire la măsurile dispuse de către instituția noastră, vă transmitem următoarele:
– Conducerea Liceului Tehnologic Ferdinand I Râmnicu Vâlcea a dat curs solicitării dumneavoastră din data de 25.01.2018, astfel vi s-au motivat absențele din data de 15.01.2018 până pe data de 19.01.2018.
– Din documentele remise de conducerea Liceului Tehnologic Ferdinand I Râmnicu Vâlcea reiese că ați primit răspuns parțial la cea de a doua cerere, înregistrată cu nr. 314 din data de 20.02.2018, prin menționarea notei la purtare chiar pe cerere, iar pentru numărul de absențe din primul semestru an școlar 2017/2018, conducerea unității a apreciat că ați fost înștiințat prin preavizul cu nr. 87, transmis la data de 23.01.2018, de doamna dirigintă.
– Având în vedere că, la cea de a doua cerere s-a dat doar un răspuns parțial, conducerea Liceului Tehnologic Ferdinand I Râmnicu Vâlcea a fost atenționată cu privire la dispozițiile O.G. nr. 27/2002, actualizată 2016, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare.”, se arată în răspunsul semnat de prof. Andra Bică – Inspector Școlar General și prof. Adriana Tăbăcuțu – Inspector școlar.

*Notă
Răspunsul prezentat în acest articol, emis de Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea la data de 30.01.2019, ne-a fost pus la dispoziție de către tânărul care s-a adresat acestei instituții în data de 07.01.2019. Considerăm că nu este cazul să solicităm noi puncte de vedere din partea celor două instituții implicate în acest caz, Liceul Tehnologic Ferdinand I Râmnicu Vâlcea, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, devreme ce opiniile conducerilor acestora cu privire la situația care ne-a fost adusă în atenție de către tânărul la care am făcut referire au fost deja expuse în paginile cotidianului nostru (Liceul Ferdinand I în ediția din 29 ianuarie 2019, respectiv IȘJ Vâlcea în numărul curent).
Totuși, reamintim conducerilor celor două instituții vizate că, în eventualitatea în care consideră că ar mai avea ceva de prezentat opiniei publice pe marginea situației expuse, se pot adresa redacției noastre cu drept la replică.