Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 octombrie 2019

În cadrul „Vâlcea Forest Run”, hai la sport cu toată familia și susține comunitatea vâlceană


Advertisements

Fundația Comunitară Vâlcea organizeză în data de 5 octombrie 2019 a doua ediție a evenimentului sportiv de strângere de fonduri „Vâlcea Forest Run”, eveniment dedicat comunității de alergători profesioniști precum și practicanților ocazionali de alergare în pădure sau orientare sportivă. Familiile au și ele ocazia să petreacă timp de calitate în natură participând la cursa dedicată – „Cursa copiilor”.
Cele trei trasee de alergare de anul acesta sunt formate din cursa de Semimaraton 21km, Cros de 10 km și Cros 5 km. Startul, sosirea și festivitățile de premiere vor avea loc la Muzeul Satului Vâlcean, o locatie unică în zona Bujoreni, Vâlcea. Traseele de alergare străbat împrejurimile orașului Râmnicu Vâlcea, cu vederi panoramice excepționale și grade de dificultate adaptate de la cel mai mic până la cel mai înfocat alergător. Startul în probele sportive va începe la ora 11:00, iar sportivii sunt așteptați începând cu ora 08:30 pentru ridicarea kit-urilor și a numerelor de concurs. „Suntem la a doua ediție a Vâlcea Forest Run, un proiect al Fundatiei Comunitare Vâlcea care prinde deja rădăcini în comunitate. Ne bucurăm să vedem un interes ridicat din partea factorilor de impact locali precum și a participanților. Prin Vâlcea Forest Run punem la dispoziţia comunităţii un mecanism de întâlnire, interacţiune şi de implicare în strângerea de fonduri pentru proiectele pe care le consideră de impact. Organizaţiile sau grupurile de iniţiativă înscriu proiecte din comunitatea locală, companiile şi alergătorii aleg pentru ce se implică, iar susţinătorii donează. Pe 5 octombrie vom fi la alergare! Pană atunci, înscrierile continuă!”, declară Oana Mesea, director executiv al Fundației Comunitare Vâlcea.
Înscrieri: www.fundatiacomunitaravalcea.ro/valcea-forest-run
Detalii eveniment: www.facebook.com/events/2798089026871479/
Detalii despre proiectele din comunitate susținute în cadrul evenimentului: https://fundatiacomunitaravalcea.galantom.ro/event-projects/
Fundația Comunitară Vâlcea este nou intrată în familia fundațiilor comunitare din țară. Suntem o echipă formată din tineri profesioniști, care au revenit acasă pentru a contribui la dezvoltarea locală, pentru a crea un spațiu care să răspundă nevoilor comunității și să arate că „se poate”. Ne propunem să restabilim încrederea și cooperarea dintre toate rotițele comunității vâlcene, să oferim resurse, să inspirăm și să-i mobilizăm pe cei din jurul nostru: ONG-uri, grupuri de inițiativă, companii, persoane fizice – contribuind astfel la dezvoltarea comunității vâlcene. Rețeaua națională a fundaților comunitare numără, în prezent, 17 astfel de organizații, iar în primii zece ani de activitate (2008-2018), 16 fundații comunitare au investit peste 6,8 milioane de dolari în comunitățile în care activează.

Asociația CS Aktiv Râmnicu Vâlcea, pe lângă promovarea sportului de orientare sportivă și organizarea de competiții, asociația Clubul Copiilor Aktivi oferă părinților și educatorilor o alternativă educațională care pune copilul în centrul atenției, îl ajută să exploreze și să învețe (ateliere creative, ateliere de educație prin LEGO, ateliere de robotică, de educație financiară, tabere în natură, antrenamente de orientare sportivă și teambuilding-uri pentru adulti, etc).
Asociația Ecosport are o vastă experiență în organizarea de competiții sportive de orientare, alergare montană și MTB. Pe lângă organizarea evenimentelor sportive, asociația realizează hărți de orientare și hărți turistice, promovează sportul în natură și ecologia.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Alte sporturi