I-au dat să se sature: PATRU ANI ȘI JUMĂTATE DE ÎNCHISOARE pentru 180.000 de țigări!


Joi, pe 18 noiembrie 2021, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, au executat un mandat de arestare, emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, față de un bărbat în vârstă de 47 de ani. El era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de patru ani și șase luni, pentru comiterea de infracțiuni vamale.
„În fapt, în cursul lunii august 2020, bărbatul în cauză ar fi solicitat unei alte persoane să transporte cu o autoutilitară, din Grecia, peste 180.000 de țigarete. Acestea au fost introduse ilegal pe teritoriul României, fiind depozitate ulterior de cel în cauză la locuința sa. Bărbatul a fost încarcerat într-un penitenciar din județul Argeș”, ne-au anunțat polițiștii vâlceni.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea