Hackerii și-au făcut, din nou, de cap! Trei tineri specializați în infracțiuni informatice, în arest


Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Vâlcea au destructurat o grupare infracţională care ar fi cauzat prejudicii de peste 13.500 de euro, prin licitaţii de bunuri fictive pe internet. Un bărbat a fost arestat la domiciliu, iar faţă de alte două persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar. La data de 24 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea au efectuat șase percheziţii domiciliare, în judeţele Vâlcea şi Olt, la membrii unei grupări organizate specializate în infracţiuni informatice.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate un laptop, două telefoane mobile, patru stickuri de memorie, trei micro carduri şi șapte cartele SIM. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2011 – 2015, șase persoane ar fi organizat licitaţii frauduloase pe site-uri de internet, cauzând prejudicii de  peste 13.500 de euro. Cei în cauză ar fi postat din România anunţuri fictive de vânzare a unor bunuri, în special telefoane mobile şi electrocasnice, pe site-uri specializate în vânzări on-line.  Astfel, în prima fază, aceştia ar fi intrat în contact pe internet cu potenţiali clienţi din străinătate, discutând despre bunurile oferite spre vânzare, după care i-ar fi îndrumat pe clienţi să achite contravaloarea produsului prin transfer bancar într-un cont deschis pe numele unui presupus reprezentant al site-ului.
Deşi ar fi garantat că banii vor fi remişi către vânzător doar după primirea şi inspectarea produsului, după efectuarea plăţii, membrii grupării ar fi retras banii, fără a expedia  produsul (care în realitate nici nu exista). Trei persoane bănuite în cauză, cu vârste de 22, 23 şi 30 de ani, au fost conduse la audieri. În urma administrării probatoriului, un bărbat a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fraudă informatică, înşelăciune şi grup infracţional organizat, ulterior faţă de acesta fiind dispusă măsura arestului la domiciliu, iar faţă de ceilalţi doi a fost dispusă măsura controlului judiciar.