GRAV! Vâlcea a înregistrat cel mai mare număr zilnic de decese de la începutul pandemiei!


Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea au transmis, în seara de 23 martie, un comunicat de presă din care reies informații dintre cele mai îngrijorătoare pentru evoluția pandemiei din județul nostru. Dacă în privința numărului de persoane confirmate ca fiind infectate de luni până marți, Vâlcea (cu 62 de cazuri noi) a înregistrat un număr cu mult sub media județeană națională (care a ajuns să fie de aproximativ 150 de cazuri noi pe zi), îngrijorările vin din analizarea altor «indicatori» care arată impactul pandemiei în județul nostru! De luni până marți, în Vâlcea s-au înregistrat nu mai puțin de trei decese ale unor persoane infectate cu Coronavirus, numărul total al vâlcenilor infectați care au decedat de la începutul pandemiei și până acum ajungând la 238 (datele sunt valabile la nivelul zilei de marți, inclusiv).
Tot la nivelul zilei de marți, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se aflau internate 230 persoane confirmate pozitiv. Starea de sănătate a acestora era următoarea: 25 – asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 189 – forme medii și 16 – internate în secția ATI. În județ erau înregistrate17 focare de SARS-CoV-2, care se manifestau în centre rezidențiale, la agenți economici, unități de învățământ, o unitate sanitară și în cadrul instituțiilor publice. Numărul persoanelor declarate vindecate era de 7.843 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei. Iar aceste numere sunt ori în creștere ori în stagnare, dar nu în regres! Ceea ce arată, încă o dată, că Vâlcea are de dus un veritabil război cu inamicul invizibil, inamic în existența căruia, surpriză!, unii dintre vâlceni încă nu cred!
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul DSP Vâlcea

Posting....