Gluma continuă! Vâlcea a ajuns la patru remize albe consecutive


• Unirea Târlungeni – CS Municipal 0-0

Miercuri, în etapa a VIII-a a ligii secunde de fotbal, CS Municipal a bifat un nou meci în care nu a înscris, dar totuşi nu a pierdut. Cu antrenorul principal Erik Lincar (foto) suspendat şi aflat în tribune, dar cu secundul Fane Nofitovici în rol de dirijor pe banca tehnică, gruparea fanion a judeţului nostru şi-a confirmat statutul de „echipa lui 0-0”. Nu am putea cataloga altfel situaţia destul de complicată în care se află CS Municipal, formaţia de la poalele Dealului Capela ajungând la patru remize albe consecutive, cinci în total. Şi asta după numai opt etape desfăşurate din turul acestei ediţii compeţiţionale a Seriei Vest. În ordine, începând cu etapa a cincea şi până la a opta, echipele în compania cărora băieţii noştri au remizat fără gol sunt: FC Bihor Oradea, Olimpia Satu Mare, FC Olt Slatina şi Unirea Târlungeni. În plus, nu trebuie uitat că, în etapa a doua, Vâlcea a remizat din nou la zero, de acea dată în compania argeşenilor de la CS Mioveni. În celelalte trei etape, CSM a obţinut următoarele rezultate: 1-1 pe terenul nou-promovatei Şoimii Pâncota, 1-0 acasă cu bănăţenii de la ACS Poli Timişoara şi 0-2 pe terenul reşiţenilor de la Metalul. Rezultă astfel o ineficienţă de-a dreptul îngrijorătoare în faza ofensivă, cu doar două goluri marcate în opt meciuri. Totuşi, trebuie să apreciem stabilitatea din defensivă, CS Municipal primind doar trei goluri până în acest moment, având astfel una dintre cele mai solide defensive din Seria Vest.

Nula la nula şi la Târlungeni

 

Ultima remiză albă a municipalilor este greu de încadrat la vreunul dintre capitolele reuşită sau eşec. În mod normal, un egal obţinut în deplasare ar putea fi considerat un rezultat bun pentru echipa noastră. Însă, dacă ţinem cont de faptul că Vâlcea nu a mai marcat de cinci etape (luând în calcul cele patru remize albe consecutive şi înfrângerea de la Reşiţa), nu ştim ce să mai spunem. De aceeaşi părere este şi antrenorul secund Fane Nofitovici, care declara înaintea partidei că, mai presus de toate, îşi doreşte ca echipa noastră să marcheze pentru ca jucătorii să se descătuşeze înaintea finalului turului de campionat.
Totuşi, ne vedem nevoiți să recunoaştem că jocul practicat miercuri de vâlceni pe stadionul din comuna braşoveană Târlungeni nu a strălucit mai deloc, fotbaliştii de la CSM putându-se considera norocoşi cu punctul adus din deplasare. Chiar dacă ambele formaţii au practicat un fotbal modest, rezultatul de 0-0 fiind de altfel un bun barometru al ardorii cu care s-au duelat jucătorii, Târlungeniul s-a aflat de mai multe ori în postura de a deschide scorul. Spunem asta cel puţin prin prisma ocaziilor care au apărut pe parcursul primei reprize, atunci când braşovenii au pus în pericol de mai multe ori poarta vâlcenilor. Elevii lui Lincar nu au mai reușit să domine centrul terenului, așa cum au făcut-o pe parcursul ultimelor meciuri. Totuși, în partea secundă a întâlnirii, jocul a fost mult mai echilibrat, ambele echipe putând da lovitura decisivă pe final. Vâlcea a fost cea mai aproape, cu trei minute înainte de expirarea timpului regulamentar, prin Câju. Atunci, acesta a primit o centrare ideală din flancul drept, a reluat balonul cu capul dintr-o poziție ideală de la șase metri de poarta brașovenilor, însă mingea s-a scurs pe lângă buturile gazdelor.
Partida s-a încheiat în cele din urmă cu scorul de 0-0, tabela rămânând „înghețată” încă de la primul fluier al centralului Dorin Voina din Reșița. Punctul obținut în urma meciului de miercuri nu ajută prea mult niciuna dintre cele două formații, acestea gravitând în continuare în partea de mijloc a clasamentului.

Caseta tehnică

CSM Râmnicu Vâlcea: Popescu – Pîrvulescu, I. Stoica, Cucui – Samson, Iordache, Neagu, Briceag (’61 Al. Ionescu), V. Munteanu (’80 Geantă) – I. Coman, Konyeha. Antrenor: Erik Lincar
Unirea Târlungeni: Niczuly – Chiş, Forika, Şerban, Iaru – Pricop (’46 Marcăş), Cristea (’72 Antoche), Dâlbea, Sorin Marin (’59 Neculai) – Liviu Nicolae, Elek. Antrenor: Dan Bona
Arbitri: Dorin Petru Voina (Reşiţa) – central, Andrei Simonis (Bucureşti) și Petrică Ionuţ Cîmpeanu (Cluj-Napoca) – asistenți.

Liderul, umilit la Slatina

Tot miercuri, cu prilejul etapei a VIII-a din Seria Vest, liderul la zi al întrecerii a suferit o înfrângere dureroasă pe terenul slătinenilor de la FC Olt. Deși porneau cu prima șansă, reșițenii antrenorului Daniel Oprița au fost ridiculizați de oltenii lui Dan Oprescu. Aceștia din urmă s-au impus la un scor ce nu mai are nevoie de prea multe comentarii, 4-0! Interesant de remarcat este faptul că, pentru FC Olt, atacantul Blănaru a fost autorul unei „triple”.

Mâine, meci greu cu FC Caransebeş

Revenind la CS Municipal, trebuie spus că fotbaliștii pregătiți de antrenorii Erik Lincar și Fane Nofitovici se vor afla mâine în fața unui nou test. Aceștia au o șansă ideală de a-și mai spăla din „păcatele” acumulate în ultimele meciuri și de a marca în sfârșit goluri în fața propriilor suporteri. Adversarii de mâine vor fi bănățenii de la FC Caransebeș, o echipă care, asemenea Vâlcii, nu a strălucit mai deloc în această ediție competițională. Partida dintre CSM și FC Caransebeș este programată mâine, cu începere de la ora 11.00, pe stadionul din Parcul Zăvoi. Până în acest moment, venind din postura de club nou-promovat în Liga a II-a, FC Caransebeș nu a reușit prea multe rezultate favorabile. În cele opt etape trecute deja din Seria Vest a ligii secunde de fotbal, FC Caransebeș a acumulat doar șase puncte. În ultima rundă, echipa din vestul țării a capotat pe teren propriu în fața argeșenilor de la CS Mioveni. Nu putem spera așadar decât la un rezultat favorabil din partea băieților noștri și la primele goluri marcate după o pauză de cinci runde!

Rezultatele etapei a VIII-a

Unirea Târlungeni – CSM Rm. Vâlcea 0-0
Olimpia Satu Mare – FC Bihor Oradea 2-1
Mureşean ’35, Bic ’65 / Lupu ’79
FC Olt Slatina – Metalul Reşiţa 4-0
Leucuţă ’25, Blănaru ’53 ’57 ’86
FC Caransebeş – CS Mioveni 0-1
Bălan ’60
Fortuna P. Câmpina – Poli Timişoara 0-3
Santana ’2, Bărbuţ ’58 ’67
Şoimii Pâncota a stat

Programul etapei a IX-a

Sâmbătă, 18 octombrie, ora 11.00
CSM Râmnicu Vâlcea – FC Caransebeş
ACS Poli Timişoara – Olimpia S. Mare
FC Bihor Oradea – FC Olt Slatina
Metalul Reşiţa – Unirea Târlungeni
Şoimii Pâncota – Fortuna P. Câmpina
CS Mioveni va sta

Clasamentul Seriei Vest: Metalul Reşiţa 17p (10-6), ACS Poli Timişoara 15p (11-4), CS Mioveni 14p (5-3), Fortuna Poiana Câmpina 11p (9-8), Unirea Târlungeni 11p (6-5), CSM Râmnicu Vâlcea 9p (2-3), FC Olt Slatina 7p (7-6), Olimpia Satu Mare 7p (5-7), Şoimii Pâncota 6p (9-10), FC Caransebeş 6p (4-9), FC Bihor Oradea 3p (4-11).
*primele şase poziţii asigură calificarea în play-off
n Valentin MATEESCU
Foto CSM din Articole
Foto Lincar din Articole
TAG:

Posting....