Gheorghe Piperea, „arhitectul” privatizării Oltchim: „Eu nu înțeleg de ce în România este implicat în alegeri un serviciu secret – serviciul de telecomunicații speciale (STS)?”


Specialistul în insolvență a postat recent pe o rețea de socializare un mesaj imposibil de ignorat pentru fanaticii isterizați de politică ai acestor zile. Citiți, întrebați-vă și poate vă mai reveniți, dragi compatrioți însetați de sânge: „Cred că suntem singura țară membră a UE care implică niște securiști în colectarea și PROCESAREA voturilor și în ajustarea rezultatelor alegerilor. Cei din STS sunt securiști chiar mai adânci și mai insidioși decât cei care se ocupă cu protocoalele “pã justiție” și cu oligopolizarea economiei pentru a putea fi mai ușor controlată. Acești securiști utilizează și acum niște softuri create în 2009 de firmele lui Sebastian Ghiță, firme care s-au ocupat și cu softul necesar cardului electronic de sănătate, având în serverele proprii (foarte probabil, share-uite cu STS) o enormă bază de date pe baza căreia algoritmii au ajuns să ne cunoască mai bine și mai precis decât ne cunoaștem noi înșine. Și mai e ceva ce nu înțeleg: cum este posibil să ai 19 milioane de votanți și 16 milioane de cetățeni cu vârstă de minim 18 ani, adică, vârsta de la care există și drept de vot? Cred că, pentru a nu mai avea fraude, falsificări ale votului și suspiciuni de trucare a rezultatelor votului, guvernul este obligat ca, prin ordonanță de urgență, să elimine naibii securiștii din procesul democratic al votului, dând AEP competențele și banii necesari pentru a implementa un sistem electronic propriu de colectare a voturilor, independent de STS și de ceilalți securiști, procesa­rea rezultatelor fiind dată în competența judecătorilor. În caz contrar, riscăm să avem în continuare un președinte – marionetă a securiștilor sau un bufon, pe “modelul” ucrainean”.
Și acum, înapoi la înjurat pe FB, fraților!