„Geoană se sinucide politic la fiecare apariţie TV…”


• crede amărât edilul Costeştiului despre fostul său şef de partid

Creşte tot mai mult coada pesediştilor pe care Mircea Geoană îi stupefiază prin acţiunile sale cele mai recente. După ce vecinul din Bărbăteşti a dat semnalul dezaprobării, iată că acum este rândul unuia dintre tinerii social-democraţi să ia atitudine faţă de preşedintele de o noapte al României. Toma Peştereanu afirmă răspicat despre Mircea Geoană că fuge, aproape în fiecare zi, de imaginea elegantă pe care şi-o crease ani la rând printre social-democraţi şi se arată într-o lumină deloc favorabilă: „Îmi pare nespus de rău de ceea ce face domnul Geoană. Efectiv, mă doare sufletul la fiecare piatră pe care o aruncă spre noi, credeţi-mă. Nu ştiu de ce a ales această cale, să muşte mâna care l-a hrănit atâţia şi atâţia ani. Partidul acesta l-a adus chiar până la Cotroceni de unde dumnealui a zis că e mai bine să dea, mai întâi, o tură pe la Vântu… Ce poate să reproşeze PSD-ului un om care a primit totul: ambasador, ministru, preşedinte de Senat, chiar preşedinte de ţară?! Nu e normal pentru un diplomat de carieră să recurgă la un aşa hal de discurs şi mai ales la un aşa anturaj. Păi, de la Vanghelie vine reformarea şi curăţirea partidului? De la Vanghelie care se laudă în fiecare emisiune televizată că-i bate pe toţi, că le rupe rotulele, că le mănâncă urechile… ” Peştereanu crede că viitorul politic al fostului său şef este ca şi îngropat iar acesta nu realizează că se va face de râs la congres: „Pe mine, domnul Geoană m-a sunat să mă felicite de ziua mea, doi ani la rând. Am numărul dumnealui personal în telefon, a fost o reală onoare ca un om recunoscut în toată America să-şi amintească de mine şi să mă sune. Din perspectiva asta, înghit cu greu această ipostază în care-l regăsesc acum. Vreau să cred că, în cele din urmă, se va trezi şi va realiza răul pe care-l face unor oameni care s-au bătut ca nebunii pentru dumnealui şi pe care acum îi face ba hoţi, ba proşti sau cum îi mai vine la gură. Cu bune, cu rele, am fost umăr la umăr în nişte tranşee, nu doar acum trei luni, ci şi în 2009, pentru dumnealui, şi, de ce să fiu modest?, noi, ăştia mici, de la ţară, cam mereu am fost pe metereze. Merităm acum să ne spună ce ne spune, etichetele pe care ni le pune? Nici vorbă! Sper să aibă decenţa de a renunţa la această şarjă politică sinucigaşă şi să n-ajungă să fie huiduit sau chiar gonit de miile de pesedişti din toată ţara care vor veni la congres…”