Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

17 iulie 2019

„Gata! Trece martie, vin sărbătorile și niciun semn de la Ministerul Sănătății”


Advertisements

• declară, dezamăgit, primarul Curelaru referindu-se la soarta Spitalului Bălcești • sute de urgențe majore sunt transportate la Craiova și Râmnic

A trecut și luna martie, iar autoritățile din orașul Bălcești încă n-au primit un semn de la Ministerul Sănătății, așa cum li s-a promis, legat de redes­chiderea Spitalului sau înfiin­țarea unui centru medical per­manent. Contactat, primarul Ion Curelaru s-a arătat deza­măgit de întreaga situație: „Gata! Trece și martie, intrăm în aprilie, vin sărbătorile și nu se mai aude nimic de redeschiderea Spitalului. Ni s-a promis o veste până la finele acestei luni, dar văd că nimic. Nici un semn de la minister”. Autoritățile locale doresc fie redeschiderea Spitalului Băl­cești, închis în 2011, prin or­dinul ministrului Sănătății de atunci, Cseke Attila, fie înfiin­ța­rea unui centru medical care să asigure permanența în zonă.

Două luni, 65 de pacienți transportați la Craiova

42 de kilometri parcurg ambulanțele care au preluat urgențele majore din zona Bălcești până la Craiova, în timp ce celelalte urgențe sunt transportate la Spitalul Jude­țean de Urgență Vâlcea. Dis­tanța: 82 de kilometri. În pri­mele două luni din an, către 112, s-au înregistrat peste 500 de apeluri din zona Bălcești, iar 65 dintre pacienți au repre­zen­tat urgențe grave, trans­portate la Craiova. Raportul de la dispeceratul Ambulanței Vâlcea, furnizat de directorul medical al unității, dr. Adriana Gheniță, atestă că, în ianua­rie, au fost 269 de solicitări, din care nouă cu medic, iar restul cu asistent medical. 25 dintre urgențele semnalate au ajuns la Craiova, predomi­nând: hipertensiunile arteriale, durerile abdominale la adulți, dureri abdominale la copii, traumatisme; în timp ce-n februarie, au fost 307 urgențe, din care 30 cu medic și restul cu asistent medical. 40 dintre pacienți au fost transportați la Craiova, predominând, și de această dată, hipertensiunile arteriale, durerile abdominale, afecțiunile respiratorii la adulți și copii etc.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Headlines