Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – 134


• Înconjurând Pămîntul cu Prof. dr. ing. Pompiliu MANEA. O călătorie în timpul primăverii veşnice

Galele_MEDICINA_ARTA_CULTURA__134_3Era nevoie de o reluare a subiectului, într-un cadru mult mai larg, aşa cum a fost cel oferit de Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ şi de amfitrionul acestora, Acad. Nicolae HÂNCU în ambianţa Muzeului de Artă Cluj, pentru prezentarea acestei nemaipomenite aventuri în care a pornit Prof. dr. ing. Pompiliu MANEA – 138 de zile în jurul lumii, pe cinci din cele şase continente: 20 decembrie 2010 – 5 mai 2011. O poveste adevărată, i-am putea spune, efectuată în timpul special ales pentru croaziere, acela al primăverii veşnice, de la mijloc de decembrie până prin luna mai, din care a rezultat un jurnal de bord cu 650 pagini scrise de mână, peste 7000 de fotografii şi 56 ore de videofilm. O selecţie de vreo 400 de pagini se regăseşte între paginile cărţii PEREGRIN PE CINCI CONTINENTE, pe care Profesorul Manea a scris-o la revenirea din croaziera în jurul lumii. Despre cum a ajuns aici, despre timpul petrecut în calitate de ghid prin toată România şi prin ţările foste socialiste (care i-a deschis, de altfel, apetitul pentru călătorie), despre cum s-a întâmplat să fie declarat „duşman al poporului” şi să-i fie aruncată la coş diploma de învăţător, despre cum a trebuit să fie şi… pilot, despre avatarurile unei vieţi zbuciumate în care nu a încetat să viseze la această călătorie, încă de la vârsta de 25 de ani – despre toate acestea şi încă multe altele a fost vorba în prima parte a expunerii. După 1990, când s-au schimbat lucrurile, visul a început să prindă contur, profesorul cutreierând lumea în lung şi-n lat în interes profesional, participând la reuniuni şi congrese, la cursuri de perfecţionare în ţări de pe cele cinci continente.

Galele_MEDICINA_ARTA_CULTURA__134Timp de un an şi jumătate, Prof. Manea s-a documentat, a găsit traseul cel mai potrivit, şi-a ales vaporul, Ms Amsterdam, cu care a străbătut cele trei oceane ale Planetei – Atlantic, Pacific şi Indian –, 30 de mări, 70 de strâmtori, zeci şi zeci de golfuri, două canale (Panama şi Suez). A avut 46 de opriri pe uscat, între 12 şi 48 de ore fiecare, a parcurs Ecuatorul la Nord şi la Sud, pe o lungime de 60.000 de mile, a traversat de două ori International Dateline, urmând traseul: Fort Lauderdale, Florida, SUA – Georgetown, Insulele Cayman – Puerto Limon, Costa Rica – Cristobal, la intrarea în Canalul Panama – Balboa, la ieşirea din Canalul Panama – Manta, Ecuador – Lima, Peru – Insula Paştelui, Chile – Papeete şi Bora Bora din Polinezia Franceză – Rarotonga din Insulele Cook – Alofi – Niue Alofi – traversarea International Dateline – Nuku Alofa din Tonga – Auckland-Tauranga (Rotorua), Napier, Wellington, Christchurch (Lyttleton), Dunedin (Port Chalmers), Oban (Halfmoon Bay) şi Parcul Naţional Fiordland, toate din Noua Zeelandă – Hobart, Port Arthur, Sydney, Marea Barieră de Corali şi Cairns, toate din Australia – Madang din Papua Noua Guinee – Koror din Insula Palau – Manila din Filipine – Hong Kong, China – Saigon, Vietnam – Singapore – Kuala Lumpur, Malayezia – Cochin şi Mumbay din India – Dubai şi Abu Dhabi din Emiratele Arabe Unite – Muscat şi Salalah din Oman – Safaga, Luxor şi Valea Regilor din Egipt – Petra în Iordania – Ashdod şi Ierusalim, Israel – Efes din Turcia – Piraeus (Atena), Grecia – Pompei, Napoli, Capri, Amalfi şi Roma în Italia – Cartagena, Gibraltar şi Cadiz în Spania – Insula Madeira în Portugalia; a traversat apoi Atlanticul prin Marea Caraibelor, pentru a încheia croaziera de unde plecase, în portul Fort Lauderdale, după cea mai lungă călătorie pe mare, de 6 zile.

Galele_MEDICINA_ARTA_CULTURA__134_1Între cei care l-au urmărit, timp de câteva luni, în această călătorie s-au aflat şi cititorii cotidianelor „FĂCLIA de Cluj” şi „CURIERUL DE VÂLCEA” (primul ziar particular independent din România, de după 1990), cărora bravul căpitan de cursă lungă Pom­piliu Manea le-a transmis, periodic, corespondenţe încărcate de informa­ţie, de savoare şi chiar de o anumită doză de umor. La recentul eveniment de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca a participat şi scriitorul, jurnalistul şi editorul ziarului „Curierul de Vâlcea”, Ioan Barbu, fondator şi directorul general al publicaţiei.

Desigur, proiectarea celor două filme care au fixat prin imagine ţări, oameni şi locuri, artă, cultură, tradiţii, ştiinţă inginerească, experienţe de viaţă, a completat expunerea Prof. Ma­­nea, făcând-o cu atât mai intere­santă şi mai plină de învăţăminte pentru toţi.

Şi, pentru că Profesorul Manea a dorit să continue reuniunea cu prieteni începută pe Ms Amsterdam – câteva zeci de noi prieteni, cu care se află în corespondenţă şi pentru care va traduce cartea şi în engleză, pentru a le-o putea trimite în amintirea acestei călătorii fabuloase, cât pentru o viaţă – partea muzicală a Galelor a fost susţinută de mai tinerii prieteni clujeni ai „peregrinului pe cinci continente”: mezzosoprana Galele_MEDICINA_ARTA_CULTURA__134_2Lavinia Bocu – care a oferit, la rându-i, o călătorie muzicală „Din cântecele lumii”, cântând în limbile engleză, italiană, idiş, japoneză şi română, acompaniată la pian de compozitorul Alexandru Malschi, res­pectiv de Orchestra de tineret „Claudiopolis”, dirijată de la fel de tânărul şi talentatul Vlad Eniu. Un program de mare atractivitate, dar dificil, pe care tinerii interpreţi l-au abordat cu curaj şi în manieră profe­sionistă: Divertisment în Re major K 136 (I. Allegro) de W.A. Mozart; Sere­nada în mi minor, op. 20 (I. Allegro piacevole; II. Lerghetto; III. Allegretto) de E. Elgar; Serenada în Do major, op.48 (I. Valse: Moderate – Tempo di valse) de P.I. Ceaikovski şi celebra „Eine kleine Nachtmusik” de Mozart.

La final, amfitrionul, Acad. Nicolae HÂNCU, a anunţat că, în martie, la aniversarea jubiliară a Galelor, între invitaţi se va afla, cu siguranţă, şi Orchestra de tineret „Claudiopolis”, dirijată de Vlad Eniu. O intrare, aşadar, cu dreptul în galeria celor care, de-a lungul a 15 ani de cînd există Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ, au contribuit, prin arta lor, la edificarea acestei instituţii şi stări de spirit, reprezentative pentru Clujul cultural şi ştiinţific.