Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

29 noiembrie 2020

FOTO: ZECI DE VÂLCENI au fost amendați pentru că au fost prinși noaptea pe stradă!


Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au anunțat că, în ziua de marți și în noaptea de marți spre miercuri, au fost derulate ample controale pentru verificarea respectării măsurilor institute de autorități în scopul limitării răspândirii Coronavirusului.

Au fost legitimate peste 3.000 de persoane și verificate 134 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, precum și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.

Ce nereguli au găsit polițiștii?

„Au fost vizate în special zonele aglomerate, centrele comerciale, mijloacele de transport în comun, precum şi localurile publice şi alte locaţii în care s-ar putea desfăşura evenimente private, a căror desfăşurare nu este permisă în această perioadă dificilă. Au fost aplicate 115 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.500 de lei. Dintre acestea, 97 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, iar 18 sancțiuni au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație, în intervalul orar 23.00 – 05.00, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 935/2020”, au informat polițiștii vâlceni.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate