Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

18 ianuarie 2021

FOTO: Jandarmii vâlceni AU INTERVENIT PRIN ZĂPADĂ la Curmătura Vidruței


Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea au anunțat că, în contextul în care zăpada ce s-a aşternut, în week-end, i-a determinat pe vâlceni să meargă şi să se distreze la săniuş, la Curmătura Vidruţei, a fost nevoie și de prezența forțelor de ordine în acest loc. Astfel, timp de două zile, jandarmii montani s-au alăturat turiştilor printr-o serie de acţiuni de informare şi îndrumare în ceea ce privesc măsurile de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS COV 2 şi respectarea unor reguli pentru prevenirea accidentelor, cum ar fi:
• alegerea rutei/ traseului pe pârtie în funcţie de vârstă sau nivel de pregătire;
• oprirea pe pârtie este interzisă în zonele înguste sau acolo unde vizibilitatea este redusă;
• urcarea sau coborârea cu săniile se face exclusiv pe marginea pârtiei;
• o regulă extrem de importantă o reprezintă ajutorul acordat în cazul unui accident. Persoanele grav rănite nu trebuie mișcate din poziția în care sunt si jandarmii montani trebuie anunțați cât mai repede posibil prin orice mijloace.
„Dorim să transmitem turiştilor că prezenţa noastră pe pârtie nu trebuie să îi incomodeze, noi nu desfăşurăm aceste acţiuni pentru a le strica distracţia sau pentru ai sancţiona. Turiştii trebuie să înţeleagă că suntem în permanenţă în sprijinul lor, iar în contextul actual sănătatea lor şi a celor din jur este cea mai importantă”, a declarat unul dintre jandarmii prezenți la fața locului. În context, mai este de amintit faptul că jandarmii montani din județul nostru vor continua astfel de acţiuni şi pe viitor!
• Material realizat cu sprijinul IJJ Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate