Fotbal, Liga a II-a Derby-ul orgoliilor s-a încheiat indecis


• CS Municipal – Metalul Reşiţa 2-2 (Câju ’32 – penalty, Pârvulescu ’92 / Tătaru ’71, Buhăescu ’85)
• jucătorii celor două formaţii s-au străduit mult, dar la final şi-au împărţit punctele

Aşa după cum vă anunţam săptămâna trecută, stadionul din Parcul Zăvoi a fost gazda unuia dintre derby-urile Seriei Vest din Liga a II-a. Pe teren, în faţa a numai câteva sute de spectatori zgribuliţi de frig, municipalii vâlceni au primit replica metaliştilor din Reşiţa. Spre deosebire de preceden­tele întâlniri, confruntarea de sâmbătă dintre cluburile oamenilor de afaceri Dan Niţu şi Cătălin Rufă a oferit mai mult spectacol. Meciul a avut „sarea şi piperul” fotbalului, cei prezenţi în tribune bucurându-se de patru goluri, dar şi de răsturnări de scor. Ambele grupări şi-au dorit foarte mult victoria, în primul rând pentru punctele puse la „bătaie”, dar şi pentru că acest joc era unul al orgoliilor, cunoscute fiind mai vechile rivalităţi. Din păcate însă, niciuna dintre cele două tabere nu a reuşit să îşi adjudece toate cele trei puncte.

De la extaz la agonie..
Şi înapoi la extaz

În stilul caracteristic de pe propriul teren, vâlcenii au început mai bine partida de sâmbătă. După o scurtă perioadă de tatonare, elevii lui Pelici au trecut la cârma partidei. Împinşi de frig, dar şi de îndemnurile puţinilor suporteri, municipalii au avut mai mult posesia balonului şi au controlat centrul terenului. Totuşi, întâlnirea s-a dovedit destul de anostă, chiar plictisitoare pe alocuri. Jucătorii oaspeţi, pregătiţi de fostul stelist Daniel Opriţa, s-au mulţumit să se apere organizat şi să încerce să „muşte” pe contraatac. Aşa s-a întâmplat în preajma minutului 20, când metaliştii au fost foarte aproape de deschiderea scorului. Reşiţenii puteau da lovitura prin experimentatul Buhăescu, însă acesta nu şi-a reglat „tirul” şi a trimis peste transversala porţii apărată de Popescu. Vâlcenii au trecut cu bine peste acest moment greu şi, după câteva ocazii mărunte trecute în contul lor, au reuşit să deschidă scorul în urma unei faze fixe. Era minutul 32 când Enache Câju s-a apropiat în viteză de poarta adversă şi a pătruns cu balonul la picior în suprafaţa de pedeapsă adversă. Pentru a-l opri, unul dintre reşiţeni l-a împins pe jucătorul râmnicean. Centralul întâlnirii, Horaţiu Sfeşnic din Cluj-Napoca, a sesizat infracţiunea şi a dictat lovitură de la unsprezece metri în favoarea echipei noastre. Deşi în fotbal există un proverb prin care se spune că jucătorul care obţine penalty-ul nu ar trebui să îl şi execute, Enache Câju şi-a asumat responsabilitatea acestei faze fixe. Iar hotărârea s-a dovedit foarte inspirată, experimentatul jucător executând perfect penalty-ul. Astfel, în urma acestei faze fixe, CS Municipal a deschis scorul, avantajul minim menţinându-se până la finalul primei reprize.
După revenirea de la vestiare, oaspeţii au părut mai determinaţi, elevii lui Daniel Opriţa arătându-şi „colţii” în faţa porţii noastre. Cele câteva semnale de alarmă din debutul actului secund nu au fost bine recepţionate de către municipali, iar metaliştii au restabilit egalitatea după minutul 70. În urma unui corner, fundaşul reşiţean care a provocat penalty-ul din care Câju a deschis scorul şi-a răscumpărat greşeala. Tătaru prins atunci o lovitură de cap precisă şi în forţă, mingea ducându-se glonţ în plasa porţii lui Popescu. Meciul părea să se îndrepte către un rezultat „şters” de egalitate, dar finalul spectaculos a mai salvat din impresia gene­rală a unui joc anost. În minutul 85, cel mai periculos jucă­tor al oaspeţilor i-a îngheţat complet pe puţinii suporteri vâl­ceni. Tot în urma unui corner şi tot printr-o lovitură de cap, Vasile Buhăescu a trimis Reşiţa în avantaj şi foarte aproape de câştigarea celor trei puncte. Fundaşul golgeter al CSM-ului, Cătălin Pârvulescu, şi-a mai făcut o dată cu vârf şi îndesat datoria pentru echipa noastră şi a salvat Vâlcea de la o înfrângere dureroasă. Era al doilea minut de prelungiri când fostul prim-divizionar a marcat ultimul gol al întâlnirii. Aflat în avanposturi, tânărul apărător vâlcean a înscris spectaculos în poarta lui Zimmermann, după o centrare a lui Briceag, stabilind scorul final al partidei de sâmbătă, 2-2.

Remiza nimănui

Cum spunem în prima parte, rezultatul de sâmbătă nu ajută vreuna dintre cele două formaţii, deşi le menţine pe ambele în interiorul obiectivului propus pentru acest sezon. De altfel, nici nu ştim care dintre cele două s-ar putea considera mai mult sau mai puţin mulţumită cu punctul obţinut sâmbătă. Vâlcea, pe deoparte, fiindcă a marcat golul egalizator în minutele de prelungiri, iar primul gol a venit din penalty. Reşiţa, pe de altă parte, echipa lui Opriţa plecând cu un rezultat pozitiv de pe un teren unde se câştigă greu. Cert rămâne însă faptul că ambele grupări mai pot spera la atingerea target-urilor propuse pentru acest sezon: Metalul se menţine în cursa pentru promovarea în Liga I, în timp ce Vâlcea este cu un picior în play-off-ul Seriei Vest.
Sâmbătă, în ultima etapă programată în acest an, municipalii se vor deplasa la Oradea. Acolo, jucătorii pregătiţi de Alexandru Pelici speră să obţină toate cele trei puncte din confruntarea cu una dintre codaşele Seriei Vest, FC Bihor.

Rezultatele etapei a XVI-a
(penultima din acest an)

CS Mioveni – FC Bihor Oradea 1-0
Răuţă ’10
CSM Râmnicu Vâlcea – Metalul Reşiţa 2-2
Câju ’33 (p), Pârvulescu ’92 / Tătaru ’71, Buhăescu ’85
Şoimii Pâncota – Olimpia Satu Mare 1-0
Sălăjan ’48
Fortuna P. Câmpina – FC Olt Slatina 0-0
FC Caransebeş – ACS Poli Timişoara 0-0
Clasamentul Seriei Vest: ACS Poli Timişoara 30p, Fortuna Poiana Câmpina 26p, Metalul Reşiţa 26p, CS Mioveni 24p, Unirea Târlungeni 19p, CSM Râmnicu Vâlcea 17p, FC Olt Slatina 16p, Olimpia Satu Mare 14p, Şoimii Pâncota 12p, FC Bihor Oradea 8p şi FC Caransebeş 7p.
*primele şase poziţii asigură calificarea în play-off

Posting....