Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

28 septembrie 2020

„Folding KN95 mask”, „Disposable Face Mask”, și „KN95 Folding Protective Mask” sunt măști periculoase


Asociaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons a publicat zilele trecute o nouă alertă • cele trei măști neconforme sunt produse în China • InfoCons a atras atenţia asupra a 56 de modele de măşti de protecţie care nu respectă reglementările • purtarea măştii care acoperă nasul şi gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a demarat la începutul stării de alertă o serie de controale la operatorii economici care comercializează măşti şi mănuşi de protecţie, datele finale ale acestor verificări urmând să fie anunţate după data de 17 iulie.
Asociaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons a publicat zilele trecute o nouă alertă referitoare la existenţa pe piaţă a trei tipuri de măşti de protecţie care sunt neconforme cu reglementările autorităţilor. „InfoCons revine cu o nouă alertă emisă prin sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare şi periculoase, pentru încă trei noi tipuri de măşti de protecţie neconforme care se adaugă la cele şapte alerte transmise anterior”, se precizează în comunicatul organizaţiei transmis Agerpres. Cel trei produse neconforme sunt: masca de filtru de particule marca PLOW, cu denumirea „Folding KN95 mask”, categoria FP2, produsă în China; masca de filtru de particule cu marcă necunoscută, cu denumirea „Disposable Face Mask”, produsă în China; masca de filtru de particule marca Weimeng, denumirea „KN95 Folding Protective Mask”, produsă în China. Luând în considerare alerta referitoare la acest 3 tipuri de măşti neconforme, InfoCons menţionează că în ultimele luni a atras atenţia per total asupra a 56 de modele de măşti de protecţie care nu respectă reglementările.
Purtarea măştii care acoperă nasul şi gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise. Persoanele care nu respectă obligaţia de a purta mască în spaţiile menţionate pot fi sancţionate în baza Legii nr. 55/2020, art.65, lit. h, respectiv „nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii” se sancţionează cu amendă între 500 de lei şi 2.500 de lei.
InfoCons (www.infocons.ro), unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat la începutul stării de alertă o serie de controale la operatorii economici care comercializează măşti şi mănuşi de protecţie, datele finale ale acestor verificări urmând să fie anunţate după data de 17 iulie, a anunţat joi directorul general al ANPC, Paul Anghel.
„ANPC desfăşoară o tematică de control pe măşti şi mănuşi de protecţie la nivel naţional, încă de la intrarea în starea de alertă, până la sfârşitul acesteia, iar până în prezent au fost verificaţi sute de operatori economici. Desigur că, în momentul în care această tematică se va încheia, rezultatele controalelor din cele 41 de judeţe şi ale municipiului Bucureşti vor fi centralizate şi comunicate public, aşa cum ANPC a procedat întotdeauna. După data de 17 iulie, când vom finaliza controalele pe măşti şi mănuşi de protecţie, vom prezenta datele finale”, a mai precizat Paul Anghel. (Agerpres)

Etichete: ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate