Finală dramatică în Cupa Federației la Fotbal! Juniorii republicani de la CS Municipal au pierdut trofeul la „loteria” penalty-urilor


• printre spectatorii partidei disputate la Mogoșoaia s-a aflat și președintele FRF, Răzvan Burleanu
Marți după-amiaza, pe cochetul stadion din Mogoșoaia, județul Ilfov, s-a disputat finala primei ediții a Cupei Federației la Fotbal, întrecere destinată juniorilor republicani. Grupa de juniori a Clubului Sportiv Municipal, pregătită de antrenorul Alex Ciobanu, a fost una dintre artizanele acestei competiții, ajungând până în marea finală. După ce a disputat în fazele anterioare ale turneului final partide extrem de dificile, întâlnind echipe cu mare tradiţie în fotbalul juvenil, precum Steaua Bucureşti, Oţelul Galaţi sau Atletic Bradu, formația municipală s-a împiedicat din păcate în ultimul meci. CS Municipal a întâlnit Olimpia Satu Mare, finala fiind foarte echilibrată şi viu disputată, ambele echipe demonstrând pe teren că şi-au dorit cu ardoare trofeul Cupei Federaţiei. După primele 90 de minute de joc, egalitatea persista între cele două echipe, tabela indicând 1-1. Golul formației noastre a fost înscris de Robert Bratu, acesta devenind de altfel și primul marcator din istoria Cupei Federației.
În cele din urmă, cele două echipe au ajuns la executarea loviturilor de la unsprezece metri. Acestea au mers „cap la cap” până la incredibilul scor de 8-8. Apoi, în seria următoare a loviturilor, Ionuț Marian a ratat penalty-ul, iar Olimpia a înscris. Echipa din nordul țării s-a impus astfel la capătul unei finale dramatice cu scorul de 10-9, adjudecându-și trofeul. Chiar dacă au pierdut acest joc, prestația elevilor antrenorului Alex Ciobanu merită apreciată, ei cucerind medaliile de argint la nivel național, categoria de vârstă juniori republicani. Mai mult decât atât, evoluția trupei municipale a fost lăudată chiar dacă către șeful Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, prezent la meci.