Fără să joace în etapa a X-a, CSM a pierdut două locuri în ierarhia ligii secunde


• echipa noastră a fost depăşită de Fortuna Poiana Câmpina şi Unirea Târlungeni şi are iar emoţii: ocupă ultima poziţie care permite accesul în play-off!
După victoria de senzaţie obţinută runda trecută pe teren propriu în faţa „gugulanilor” de la FC Caransebeş, scor 4-1, municipalii lui Erik Lincar au fost nevoiţi să stea în etapa a X-a din cadrul Seriei Vest a ligii secunde. Fotbaliştii vâlceni nu au avut posibilitatea de a „lega” primele victorii din acest sezon din cauza unui motiv cât se poate de obiectiv. Echipa pe care aceştia ar fi trebuit să o întâlnească sâmbătă, în penultima etapă a turului întrecerii regulate, s-a retras din competiţie. Este vorba despre Corona Braşov, fostă prim-divizionară în sezonul trecut, care a retrogradat şi nu a avut puterea financiară de a continua în fotbalul de performanţă nici măcar la nivelul Ligii a II-a.
Iar pauza forţată nu a fost deloc de bun augur pentru echipa noastră. Fără posibilitatea de a acumula puncte, dar şi cu ceva ghinion, CS Municipal a pierdut două poziţii în urma disputării jocurilor din etapa la care facem referire, cea cu numărul zece. De pe locul patru, acolo unde se afla înaintea rundei programate în week-end (cu 12 puncte), Vâlcea a coborât două poziţii, ajungând pe treapta a şasea a ierarhiei Seriei Vest. Asta pentru că echipele care stăteau la „pândă” în spatele formaţiei râmnicene şi-au făcut treaba, Fortuna Poiana Câmpina şi Unirea Târlungeni obţinând victorii. Prahovenii de la Fortuna au trecut acasă de argeşenii de la CS Mioveni (scor 3-1), în timp ce braşovenii de la Unirea au dispus, tot pe propriul teren, de orădenii de la FC Bihor. Astfel, în acest moment, Fortuna a ajuns la „cota” 15 puncte în clasament şi a trecut pe locul patru, în timp ce uniriştii din Târlungeni au acumulat 14 puncte, ambele formaţii depăşind CSM-ul. Înaintea etapei a XI-a, ultima din cadrul turului sezonului regulat, Vâlcea „staţionează” la 12 puncte şi ajunge pe poziţia a şasea, ultima care permite accesul în play-off-ul pentru promovarea în Liga I.

Urmează un meci greu cu echipa care ne-a „furat” locul patru în ultima etapă: Fortuna Poiana Câmpina
Sâmbătă, pe 1 noiembrie, fotbaliştii de la CS Municipal vor susţine următorul joc oficial. Atunci, cu prilejul rundei a XI-a, elevii lui Erik Lincar vor da piept, pe propriul teren, cu prahovenii de la Fortuna Poiana Câmpina. Meciul se anunţă extrem de disputat, gruparea prahoveană fiind cea care a preluat locul ocupat de formaţia noastră până în week-end. În plus, după succesul cu FC Caransebeş, municipalii sunt extrem de motivaţi să facă un nou meci foarte bun în faţa proprilor suporteri. „Mă bucur enorm pentru faptul că, în ultima etapă în care am jucat, cu FC Caransebeş, jucătorii mei au reuşit să simtă gustul victoriei după atâtea etape în care nu am reuşit să ne mai impunem. În acel joc am reuşit să înscriem patru goluri, ceea ce nu se întâmplase în toate cele opt etape scurse până atunci. A fost un pas de moral pentru noi, mai ales pentru jucători, o victorie care trebuie să ne aducă descătuşarea. Acum, am avut o etapă de pauză. Apoi, trebuie să revenim cât mai concentraţi pentru că ne aşteaptă două meciuri pe teren propriu (n.r. cu Fortuna Poiana Câmpina şi Şoimii Pâncota). Dacă vom reuşi să le câştigăm pe ambele, atunci sigur că vom avea posibilitatea de a urca în clasament”, a declarat, recent, antrenorul Erik Lincar.

Reşiţa şi Timişoara „trag” tare pentru promovare. Slatina atacă zona play-off-ului
Primele două clasate din Seria Vest nu au comis paşi greşiţi în ultima etapă. Metalul Reşiţa continuă să fie liderul la zi al competiţiei, fotbaliştii pregătiţi de tehnicianul Daniel Opriţa impunându-se destul de clar pe terenul „gugulanilor” de la FC Caransebeş, scor 3-1. De notat faptul că ultimul gol al „rosso-nerilor” a fost marcat de un fost jucător al CS Municipal, vâlcean get-beget. Este vorba despre tânărul mijlocaş ofensiv Octavian Vasile, fotbalistul originar din oraşul Băile Olăneşti punctând în minutul 89 al întâlnirii de la Caransebeş.
De partea cealaltă, cotată cu prima şansă la promovare înaintea începerii sezonului, ACS Poli Timişoara se menţine în „plasa” liderului. Bănăţenii antrenaţi de fostul dinamovist Dan Alexa au acumulat 21 de puncte şi păstrează două „lungimi” în urma reşiţenilor după succesul cu 1-0 înregistrat pe terenul „şoimilor” din Pâncota. Ar mai fi de consemnat şi forma din ce în ce mai bună pe care o traversează slătinenii de la FC Olt. Echipa tehnicianului Dan Opresu a bifat, sâmbătă, cea de-a doua victorie din acest sezon, pe teren propriu, în compania sătmărenilor de la Olimpia (scor 2-1). Slatina are în acest moment 11 puncte, apropiindu-se la numai un punct de ocupanta ultimului loc care asigură prezenţa în play-off, CS Municipal Râmnicu Vâlcea.

Posting....