EXPOZIȚIA DE ICOANE PE STICLĂ de la Muzeul Satului Vâlcean a fost deschisă publicului


Sâmbătă, 4 septembrie 2021, cu începere de la ora 13.00, la Muzeul Satului Vâlcean din comuna Bujoreni, a fost vernisată expoziția de icoane pe sticlă și miniaturi. Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Râmnicului, Uniunea Artiștilor Plastici Vâlcea și Muzeul de Istorie „Aurelian Sacerdoțeanu”, aduce în fața iubitorilor de artă lucrările iconarilor și artiștilor care au participat la taberele de creație de la Mănăstirea Cozia, desfășurate în perioada 25 august – 5 septembrie 2021.